Viața fără fard

Ciulini de ierbar…

Aurel V. ZGHERAN

Rea, ca o boală, e vorba zeflemistă care bufnește ca un bolovan
în sufletul omului și îi despică demnitatea, ca o bardă izbită într-un buștean! Eu, pînă ce admit uitarea ei – niciodată aclimatizarea – nu fac deducții foarte scrupuloase, spre a mă retrage din contextul valid al prezumțiilor justificative adverse, dar evit să atrag și să amplific insidioasele consecințe ale permanentizării urii și gîlcevei și îmi reprim întotdeauna faptul de a fi fost în interiorul unui conflict, sau de a fi auzit ori văzut o situație conflictuală care, chiar dacă nu m-a vizat, mi-a explorat, însă, liniștea și intimitatea.
Din mulțimea de oameni întîlniți în lumea asta mare, nici chiar cei care dau cu bîta-n baltă nu m-au apăsat mai sîcîitor decît birocrații! Ei se ocupă cu pitroceala cleiului, dorm în banca întîi – ceea ce este o mare șmecherie, de altfel -, încîlcesc ițele, în cîteva cuvinte: ambiguitatea, laolaltă cu nefolosul, e ceea ce caracterizează îndeosebi pe cei mai mulți dintre funcționarii publici de umplutură, lamentabili și defazați în timp și în spațiu, încorsetați în coordonatele unei subversiuni birocratice. Atrunci cînd, fără a-mi dori o întîlnire expresă cu birocrații, m-am lovit de ei, însă, spre biruința absurdului, mi s-a suit sîngele la cap și mi s-a pus un nod în gît, făcîndu-mă să nu ridic sfidător privirea, ceea ce ar fi condus la provocarea protestului meu, nefastul protest – ori de cîte ori am refuzat să manifest o precauție critică față de „măriții” funcționari, ei mi-au găsit cîte un nod în papură care m-a costat, în multe rînduri, o amînare sau un refuz definitiv din partea lor; și dacă am omis să le bat obrazul, am făcut-o cu obstinație, iar uneori, după un timp, mi-a venit vremea ca să dreg busuiocul: vremea întoarcerii vorbelor ofensatoare…
Disprețul fățiș al birocraților față de cetățean nu poate fi sfîșiat decît de ironia subtilă, și aceasta-i forma care nu te face să exersezi rezistența coardelor vocale. în contrabalans cu moliciunea și „greața” antipatică a unora dintre cei de la ghișee, un strop de ironie față de ei deposedează de spectrul unei disperări de neînvins pricinuite de răvășeala primitivismului birocratic, muribund.
Nevoit să umblu pe la birouri, m-am confruntat cu inadaptabilitatea înverșunată la noile „rînduieli”, a funcționarilor publici, cei care trăiesc într-o continuitate uniformă a hățișului birocratic și care, deși tineri – unii – au preluat, odată cu munții de hîrtii, și năravurile vajnicilor „șobolani” ai hîrțoagelor. A trebuit să rezist de fiecare dată și să-i suport, iar această răbdare a iscat propria-mi rebeliune asupra mea; uneori.
De foarte curînd am avut nevoie să-mi fac mutație de schimbare de domiciliu, la Bacău. Cu această ocazie am văzut – a cîta oară?! – „birocratismul eficient” la el acasă și am avut iarăși de-a face cu hărțuiala și impolitețea nesancționabilă a birocraților; am mai observat cît de dependentă e o rezolvare cuvenită a cetățeanului de ploconirea în fața înțepeniților în scaunele dinlăuntrul birourilor baricadate cu rampe și grilaje și cu cîte un ochi de ghișeu, cît o scorbură, dar și cum își declină „stimații” responsabilitățile față de drepturile cetățeanului ce se rambursează cu îngenuncherea. Șiruri de oameni, cam vreo două sute zilnic, într-o anticameră cît o chilie de schimnic, de atîtea și atîtea ori, de o mie și una de ori, sînt întorși de la ghișee pentru sute de rectificări și adăogiri de documente, deoarece birocrații caută și născocesc la nesfîrșit chichițe, nesemnalate toate odată, ci pe rînd, ca să-și piardă omul răbdarea și să se lehămătuiască!
Birocrați, ciulini de ierbar, uscați, presați… Helvetica-R rdă omul răbdarea și să se lehămătuiască!
Birocrați, ciulini de ierbar, uscați, presați… (Aurel V. ZGHERAN

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!