Dupa refacerea statiunii, Slanicul traverseaza o perioada de liniste si prosperitate, iar privelistile sale incintatoare si izvoarele sale tamaduitoare atrag, pe an ce trece, un numar tot mai mare de vilegiaturisti. Dupa cum relata si presa vremii, era atita viata si miscare in Slanicul Moldovei, „incit aveai impresia ca aceasta ar fi singura statiune din Romania”. In acorduri muzicale, fanfara militara dadea semnalul trezirii inca de la ora cinci si jumatate, cintind marsuri prin toata statiunea si anuntind, astfel, inceperea vietii zilnice. Slanicul devenea deodata animat, iar grupuri de vizitatori si bolnavi se revarsau spre izvoarele minerale, dotati fiind cu pahare sau cesti pe care erau pictate imagini din statiune. Altii isi faceau plimbarea de dimineata pe aleile din parc, prin padure, spre cascada sau spre Cazino. Aproape de ora opt, toate restaurantele, bodegile si Cazinoul erau intesate de lume, pentru o gustare „subtire” de dimineata: ceai, cafea cu lapte, piine cu unt, cornuri, prajituri. Frumosul parc se umplea si el de lume, care venea aici sa citeasca jurnale, sa discute, ori sa asculte muzica fanfarei militare, al carei program incepea zilnic fix la ora zece, se termina in jurul prinzului si se relua dupa masa, intre orele 17-19. Seara, dupa servirea mesei, lumea se indrepta spre locurile de distractie, in special la Cazino, unde participau la jocurile de noroc, la biliard, la ceaiuri dansante, festivaluri si concerte, sau vizionau filmele care rulau in fiecare seara la cinematograful din incinta Cazinoului. Unii se retrageau in camerele vilelor sau hotelurilor de pe la ora noua si jumatate, pentru a fi proaspeti de dimineata, cind plecau in excursiile care se organizau prin imprejurimi: Poiana Sarata, Ciresoaia, manastirea Magura si Monumentul Eroilor de la Tirgu Ocna, manastirile Casin si Borzesti, alte localitati de pe Valea Trotusului. Altii, mai sportivi, erau prezenti in locul special amenajat din parcul statiunii, unde jucau tenis de cimp, volei si criqet.
Inedit pentru acaesta perioada din istoria Slanicului era existenta unui regulament de ordine al statiunii, stabilit de catre Epitropia Casei Spitalului Sf.Spiridon din Iasi, proprietara asezamintului Bailor Slanic. Aceasta administra si metinea ordinea peste tot in statiune, dupa reguli bine stabilite si obligatorii atit pentru autoritati cit si pentru turisti. „Sint gardieni la tot pasul, pusi pentru paza circulatiei, a florilor, a diferitelor plantatii. Ordonante stricte la orice raspintie opresc pescuitul, vinatul, ruperea florilor si a arborilor, iscalirea pe banci si pe coaja copacilor, precum si tot ce ar aduce paguba statiunii, ori ar tulbura linistea vizitatorilor sau ordinea in tot cuprinsul localitatii. Asemeni, se observa strict plata taxelor de cura si muzica fixate obligatorii pentru toti, ce stau mai mult de trei zile in statiune. Toate aceste instructiuni, precum si plata taxelor sint cuprinse in prospectele pe care Eforia le trimite la cerere tuturor celor interesati sa viziteze ori sa-si faca procedurile de tratament in acaesta localitate. Traiul in statiune e mai moderat fata de celelalte statiuni din tara, iar drumul la Slanic mai obisnuit se face cu trenul, avind o reducere de 50% pe CFR, sau cu masina. Zilnic, foarte multe masini si trasuri aduc la Slanic prin Tirgu Ocna, pe o sosea admirabila, pe cea mai mare parte dintre vizitatori”, scria Cleopatra Tautu in Monografia Slanicului. Dupa cum puteti observa, in anii ’30 existau chiar si sosele „admirabile” in Romania. Pe cind altele la fel de bune, in pas cu cerintele si tenologia moderna a anilor 2000? (Va urma)
Foarte interesant ! Asteptam si continuarea.