Victoria copiilor

Administrator

Plecarea, în bloc, a lui Gheorghiu, Doboș, Neagu și Mardare la FC Vaslui a dat peste cap planurile antrenorului Cristi Popovici, care, cu numai două săptămîni înainte de startul ligii a II-a, s-a văzut nevoit să umple golurile lăsate de cei patru. Și, cel puțin în cazul meciului de ieri, cu FC Botoșani, pare să fie găsit soluții cel puțin acceptabile. Revenit după o accidentare, Daniel Spiridon a jucat aproape fără greșeală în apărare, în timp ce Rareș Marin nu s-a mișcat rău pe partea stîngă a mijlocului băcăuan. Doar soluția numită Ionuț Matei ca mijlocaș dreapta a lăsat de dorit, acesta arătînd ceva mai multe în momentul în care a trecut vîrf odată cu intrarea lui Banu în locul lui Tănasă. De altfel, Matei a reușit performanța, destul de rară pentru el, de a înscrie golul de 1-0 după ce, angajat în atac, a trecut lejer de Kano, fundașul botoșănean originar din Burkina Faso. Altfel, per ansamblu, un joc bun făcut de „puștii” FCM-ului, echipă în care Trofin a ajuns decanul de vîrstă. în aceste condiții, golul al doilea a venit oarecum logic, Botezatu trimițînd (70′) un șut sec din interiorul careului, care nu i-a lăsat nici o șansă portarului Caragață. Oaspeții au redus din handicap prin Derra (82′), care a trimis în plasă mingea ricoșată din transversală. Dincolo de victoria în sine, însă, principalul Cristi Popovici nu s-a arătat extrem de mulțumit de evoluția elevilor săi, fiind conștient că drumul prin jungla eșalonului doi e lung și greu și, în plus, handicapul de opt puncte atîrnă greu.
FCM Bacău: Manea – Doltea, Spiridon, Geamăn, Dobîrceanu – I. Matei, Trofin, Mavriche, R. Marin – Tănasă, Liutek. Au mai jucat: Ignătescu, L. Muntianu, Enea, Banu, Botezatu, Cr. Vrînceanu, Remus Cojocaru, Boghian.
FC Botoșani: Coșa – Filip, Ariton, Kano – Ciobanu, Dogaru, Bejan, Horobei – Holban, Ursu, M. Alexandru. Au mai jucat: Caragață, M. Matei, Derra. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.