HANDBAL MASCULIN – DIVIZIA A: Știința Bacău a obținut o victorie la limită 32-31 (15-13), dar bine că a obținut-o, în etapa inaugurală a returulului campionatului ligii a doua de handbal masculin, seria Est. Reamintim că Știința are ca obiectiv promovarea și că se află la patru puncte în spatele primei clasate, Universitatea Bucovina Suceava, și că alt rezultat în afara victoriei, la Făgăraș, i-ar fi compromis șansele. „Ar fi trebuit să avem un final liniștit de meci, însă acesta a fost mai agitat decît aș fi vrut eu. Am făcut multe greșeli neprovocate, am ratat și două lovituri de la 7 metri. Ne gîndim deja la meciul cu Suceava de etapa viitoare, unul decisiv. Trebuie ca pînă atunci să ne adunăm, să ne punem pe direcție și să ne schimbăm mentalitatea”, a declarat antrenorul principal Constantin Hornea.
Pentru Știința au jucat (doar cîte 7 în același timp): Brezan, Tamaș (portari), Moraru (8 goluri), Hornea (3), Petrea (4), Rotaru (9), Grigorie (7), Șoșu (1), Păunică (1), Bursuc, Manole, Chirilă. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.