FCM Bacău a bifat, sîmbătă dimineața, prima victorie din acest an cu ocazia celui de-al treilea meci amical jucat de la începutul pregătirilor de iarnă. „Victimă” a fost divizionara B Petrolul Moinești, dar, în ciuda diferenței de eșalon, elevii lui Cristi Popovici au avut emoții serioase pînă se se vadă învingători. Și asta pentru simplul fapt că au ratat cu o seninătate demnă de cauze mai bune cîteva ocazii cît roata carului, care, pe final, erau să se răzbune. Campion al ratărilor a fost, de departe, Ionuț Matei, care nu a reușit să înscrie nici singur cu portarul. A „comis-o” însă, și Sorin Trofin, care, la 2-1 pentru FCM, a ratat un penalty, dar acesta are meritul de a fi deschis scorul (min.55 – șut de la 17-18 metri) și de a fi fost unul dintre cei mai buni jucători băcăuani. Altfel, FCM-ul a început în trombă, „taurii” dorind, probabil, să încheie repede conturile cu gazdele. Indecizia atacanților sau paradele lui Anton au făcut însă, ca scorul să rămînă neschimbat pînă la pauză. în repriza a II-a, atît Dan Moței, cît și Cristi Popovici au schimbat mai mulți jucători, dar experința celor cîțiva „veterani” de la FCM care au rămas în teren și-a spus cuvîntul și Trofin a punctat la 10 minute de la reluare. în minutul 80 avea să fie 2-0. Bogdan degajează pînă în preajma careului advers, Gheorghiu preia și îl „execută” pe Ungurașu, cel care l-a înlocuit pe Anton între buturile moineștene. Petrolul reduce din handicap peste numai trei minute, Rareș Marin speculînd o greșeală a defensivei băcăuane. Peste alte două minute scorul putea deveni 3-1, dar Trofin a irosit o lovitură de la 11 metri. la fel de bine însă, putea fi 2-2, portarul Bogdan trebuind să se întrebunțeze serios în finalul meciului pentru a păstra intact scorul. De la Petrolul a lipsit Toma, care s-a menajat după o accidemăntrae ușoară, în timp ce oaspeții nu au putut conta, în continuare, pe Doboș, David, Tănasă, Neagu și Banu.
Petrolul Moinești: Anton – Bucurel, Chiriac, Gurguiatu, Dobîrceanu – Tismănaru, Dragomirescu, Popa, Jipa – Gafița, Ursu. Au mai jucat: Ungurașu, Muntianu, Neculai, Vrânceanu, Moldoveanu, Ciobanu, Berea, Marin, Remus Cojocaru și Dura.
FCM Bacău: Ignătescu – Codreanu, Geamăn, Bojescu, Ganea – Dornescu, Spiridon, Trofin, Gheorghiu – Matei, Petcu. Au mai jucat: Manea, Bogdan, Mavrichi, Mardare, Botezatu, Doltea, Berza și Isac. (Eduard CUCU)
de pus pe raster
Cristi Popovici, nemulțumit de ratări
La finalul meciului, antrenorul FCM-ului, Cristi Popovici s-a arătat mulțumit de derularea, per ansamblu, a partidei, dar nu și de ratările elevilor săi. „A fost un joc util, de angajament. Din păcate, am început, din nou, să ratăm exasperant, ceea ce este o mare problemă în perspectiva returului de campionat”, ne-a declarat principalul „taurilor”. De partea cealaltă, Giani Florian, secundul Petrolului, a spus că „pentru momentul în care ne aflăm cu pregătirea, e bine. Rămîne de văzut ce va fi după cantonamentul de la Slănic, cînd vom începe să punem accent și pe rezultate”. Următoarea partidă de verificare se va consuma, pentru ambelel echipe, miercuri, 8 februarie, cînd, probabil pe stadionul «Letea», va avea loc returul partidei de sîmbătă. (Eduard CUCU)
de pus pe raster
Isac, trimis să facă ture de teren
Fundașul Stelian Isac ar fi trebuit să intre pe teren încă de la începutul reprizei secunde, dar, supriză, acesta a fost trimis de antrenorul Cristi Popovici să alerge în jurul terenului. Decizia a fost o „recompensă” pusă în practică în momentul în care Popovici a observat că Isac vrea să intre pe teren încălțat cu „adidași” simpli, acesta uitînd să-și ia ghetele de joc. Pînă la urmă însă, Stelică a jucat ultimele minute ale partidei, dar numai pentru că s-a accidentat Botezatu. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.