Victorie de onoare

Administrator

Fără bani și salvați de la retrogradare, fotbaliștii moinești au demonstrat, sîmbătă dimineața, că au și caracter, aceștia jucînd, cel puțin în prima repriză a meciului cu FCM Tîrgoviște, ca și cînd de rezultatul meciului ar fi depins soarta lor viitoare. Drept urmare, Vrînceanu a deschis scorul la 22 de minute de la începutul partidei, dar gazdele au dorit mai mult. Din păcate, opoziția goal-keep-urului oaspeților sau imprecizia lor – Popa a trimis pe lîngă poarta goală din doi metri – au făcut ca tabela să rămînă neschimbată pînă la pauză. De partea cealaltă, trîgoviștenii au pus ceva probleme la cornere și lovituri libere, dar prea puțin pentru a perfora poarta lui Anton. Pauza a fost însă, un sfetnic bun pentrru aceștia, primele zece minute ale celui de-al doilea mitan aparținîndu-le în totalitate. „Ce-i drept, ne-au cam băgat cu fundul în poartă. Anton a fost însă, în zi mare, dar trebuie să recunoaștem că am avut și noroc”, a recunoscut antrenorul Dan Moței. încet-încet însă, gazdele au revenit în atac, Ursu (’55) și Popa (’58) fiind opriți în extremis și mai puțin ortodox după spusele principalului Moței din cursa pentru 2-0. Diferența de două goluri avea, totuși, să apară pe tabela de marcaj în miunutul 88, Dragomirescu pecetluind o nouă victorie a Petrolului. Celelalte rezultate ale etapei: Precizia Săcele – Altay Constanța 3-1 (1-0), Laminorul Roman – Midia Năvodari 2-3 (0-2), FC Botoșani – Gloria Buzău 1-0 (0-0), Dunărea Galați – FC Vaslui 0-3 (0-1), Dacia Unirea Brăila – Politehnica Timișoara 2-0 (1-0), FC Ghimbav – Callatis Mangalia 1-1 (0-1), Unirea Focșani – Ceahlăul Piatra Neamț 0-3 (gazdele au fopst excluse din campionat). (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.