Victorie fără drept de apel în deplasare a Științei MD

Administrator

HANDBAL MASCULIN – LIGA NAȚIONALĂ: Fără semieșecul din prima etapă, 27-27 pe teren propriu cu Minaur, Știința Municipal Dedeman Bacău ar fi putut ocupa chiar primul loc, după două etape, în prima ligă masculină de handbal. Jucătorii Bacăului au digerat greu, dar bine, punctul pierdut în etapa I și apoi s-au dezlănțuit la Tîrgu Jiu, acolo unde joi au învins Pandurii cu 33-26 (15-11), scor grație căruia au acumulat trei puncte și au ajuns pe locul al 4-lea în clasament. S-a mai scris în acest ziar că echipa are valoare și că fața sa nu este cea din meciul cu Minaur. Este greu de ajuns într-o cupă europeană, dar Știința MD are posibilitatea de a atinge acest țel, chit că nu a fost avansat ca obiectiv înaintea începerii campionatului, lucru pe care antrenorii Gabi Armanu și Stelian Bursuc nu-l pot infirma, dar pe care, logic, și-l doresc. Este mai bine să nu te aventurezi în declarații și să te bucuri la urmă.

„Mobilizare exemplară a băieților”

în meciul de la Tîrgu Jiu au jucat pentru Știința: Apostu, Spiridon, Tamaș (portari) – Iacob (12 goluri), Bondar 5, Muraru 5, Onyejekwe 4, Rotaru 2, Tancău 2, Prachar 1, Armanu 1, Ignat 1, Păunică, Anca. „Am plecat la Tîrgu Jiu cu un singur gînd, să facem tot ce ne stă în putință, pe teren și prin joc, pentru obținerea victoriei. Recunosc, moralul echipei era zdruncinat după «egalul» din primul meci, chiar dacă din afară nu se vedea. Jucătorii noștri erau dezamăgiți și apăsați. Chiar la antrenamente au arătat acest lucru. Se vedea pe chipul lor o anumită tristețe, dar și voința că vopr cu tot dinadinsul să depășească momentul. S-au mobilizat exemplar. Echipa din Tîrgu Jiu a jucat în cupele europene anul trecut și are un buget cam la fel cu al nostru. Le-am spus jucătorilor mei să joace dezinvolt, fără presiunea rezultatului. Gazdele au condus cu 6-3, apoi noi am pus stăpînire pe joc. Cu o apărare agresivă, ne-am concentrat pe axul lor central, unul bine pus la punct. Spiridon a prins o zi foarte bună, iar Tamaș l-a secondat cu brio. Apoi, băieții au jucat foarte bine pe contraatac. Golurile noastre înscrise rapid, imediat după repunerea mingii în joc, i-au descumpănit pe cei de la Tîrgu Jiu, chit că au avut în Sorin Toacsen, fostul portar la naționalei, un jucător care le-a dat încredere și care a limitat proporțiile scorului. Va fi un campionat foarte disputat. S-a văzut că echipele nou-promovate nu fac doar act de prezență. Va fi un campionat nebun. Nu se poate estima acum cine va întrecerea și cine va retrograda. Oricum, nu este bine să tragem concluzii pripite. Ne bucură că putem face față rigorilor primei ligi”, a declarat Gabriel Armanu. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.