Petrolul Moinești își joacă astăzi, cu începere de la ora 11,00, una din ultimele șanse de a rămîne în divizia B. Cu un singur punct cîștigat în șapte etape, elevii lui Dan Moței sînt, practic, condamnați să cîștige în fața celor de la FCM Tîrgoviște, una dintre contracandidatele la retrogradare. Altă variantă echivalează cu despărțirea de eșalonul doi. „Sperăm să spargem gheața, dar, în situația actuală, nu va fi ușor, chiar dacă e vorba de o echipă considerată ceva mai slabă. Dacă pînă acum o două luni mai toată lumea se temea cînd era vorba să vină la Moinești, acum toți vin la noi în speranța să ia puncte din deplasare”, ne-a declarat antrenorul Dan Moței. Acesta se va putea baza pe tot lotul de jucători. „Cel puțin teoretic”, a adăugat principalul moineștean, o trimitere evidentă la starea de spirit mai puțin bună din sînul echipei. Partida de la Moinești va fi arbitrată de o brigadă exclusiv bucureșteană compusă dinViorel Sandu, la centru, ajutat la cele două tușe de Dan Roșu și Mircea Orbuleț. Observator a fost desemnat tot un bucureștean în persoana lui Laurențiu Vărgatu. Programul complet al etapei: FC Brașov – Precizia Săcele, Gloria Buzău – FC Botoșani, Callatis Mangalia – Dacia Unirea Brăila, Petrolul Moinești – FCM Tîrgoviște, Cetate Suceava – Laminorul Roman, Ceahlăul Piatra Neamț – Forex Brașov, Portul Constanța – Dunărea Galați. Altay Constanța stă. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!









Lasă un răspuns