Viitor sumbru pentru cadrele didactice comode

Administrator

învățămîntul va ieși în viitorul apropiat de pe o lista locurilor de muncă sigure și comode. An de an, cadrele didactice din învățămîntul preuniversitar au tot mai multe responsabilități iar, mai nou, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului pregătește o reformare a micării personalului didactic. „Se va pune mare accept pe perfecționarea cadrelor didactice. Va ieși în cîteva zile o metodologie prin care se va calcula numărul de credite pentru fiecare cadru didactic. Cine nu va avea numărul minim stabilit ar putea să-și piardă titulatura, să devină suplinitor”, a anunțat Ovidiu Cojocaru, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Bacău, una din noutățile formulate la dezbaterea publică organizată săptămîna aceasta la Biblioteca Centrală Universitară. de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. „O noutate ar mai fi că am fost rugați să facem comisii de profesori pe specialități pentru a purta discuții pe marginea programei școlare actuale și a face propuneri pentru îmbunătățirea ei”, a mai spus Cojocaru. Punctul principal al programului întîlnirii, dezbaterea proiectelor legislative ale Educației, a fost amînat, din cauza campaniei pentru alegerile europarlamentare. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a hotărît ca lansarea oficială a proiectului să se facă imediat după aceste alegeri. (Laura HUIBAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.