Vila mea e în Luncani

Sînt două. Bătrîna și fiica. S-au dat mai departe de vacarmul pieții, aici, în colțul ăsta fiind liniște. Au adus cu ele ditamai trăstoiul plin cu mere. Merele sînt din acelea netratate, adică „ecologice”, cum ar spune amicul meu Stelică Bisoc. „Știi – mi-a zis odată, cînd l-am întîlnit în piață după ce cumpărase o orătanie de la un țăran – am luat o găină ecologică!…” Țărăncile astea două vînd mere ecologice. Altfel spus, găurite de viermi, dar, încolo, mari și coapte bine. Se opresc vreo trei orășence și mă opresc și eu. Chiar vreau să cumpăr, mai ales cînd aud că cer pe kilogram doar 13 mii. Cu vreo două zile înainte cumpărasem, de la Nelu Irimia, un vînzător sfrijit, cardiac și fumător convins, cumpărasem de la el, zic, trei kile, cu 15 mii. Acum, vinde prune, s-a reprofilat, nu mai are mere. încît, astăzi, bătrîna și fiică-sa sînt cam singurii „comercianți” de mere. Bătrîna e slabă, plină de riduri, cu mîinile mari, bărbătești, degete noduroase. Fiică-sa, neagră de slabă ce-i, poartă pantaloni strîmți și se dă sexy. Observația o face un tînăr care tocmai trece și o privește. Dar femeia asta tînără e tare necăjită, spune că are patru copii și n-are bărbat, iar maică-sa e și ea vădană. O cocoană, care tocmai a cumpărat două kilograme, cînd află că cele două îs din Luncani, observă sarcastic: „Păi voi, acolo, aveți numai vile… Sînteți avuți, nu glumă!…” Luncanii sînt satul ăsta din coasta Bacăului, cum mergi spre Moinești, locuri binecuvîntate, unde avuții orașului au cumpărat terenuri și și-au construit vile. Țăranca încearcă un zîmbet: „Da, doamnă, și vila mea e în Luncani. Aproape de Podiș, dar mi-e că, în curînd, va cădea peste noi!…” Stă, acolo, cu fata și cei patru copii ai fiică-si. Și au în ogradă trei meri și doi nuci și mai au și o bucată de pămînt pe care au pus legume. „Cînd treceți prin Luncani, veniți și pe la noi. E ultima cocioabă din sat. Dar sînt sigură că nu veți intra” – se adresează, cu această invitație, fata babei către doamna care făcuse remarca bunăstării. „Sîntem ca vai de noi! Bogații ne-au ocupat satul, e frumos la noi, dar noi nu ne putem bucura de ce avem!…” – mi se adresează, în timp ce-mi pune în sacoșă trei kilograme de mere ecologice… (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!