• o casă a ars din temelii, iar o femeie a ajuns la spital încercînd să-și salveze agoniseala
Pentru locuitorii comunei Lipova, dar și pentru pompierii militari, ziua de sîmbătă a avut într-adevăr trei ceasuri rele. Nu mai puțin de două autospeciale, cu tot personalul militar aferent, s-au deplasat în comună, pentru a mai salva cîte ceva din locuința Lențicăi Jîmbu, din satul Mîlosu, care a luat foc. Întreaga desfășurare de forțe a durat trei ore, pompierii nu au reușit decît să limiteze incendiul, fără însă a mai putea salva nimic din casă și din bunurile din interior. Pagubele au fost estimate la 30 de milioane de lei, iar cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un foc lăsat nesupravegheat în curte, care s-a extins spre locuință.
În aceeași zi, un alt incendiu a izbucnit și la casa lui Vasile Nistor, din aceeași localitate. De această dată au ars 30 de metri pătrați de acoperiș, în condițiile în care focul a izbucnit chiar din locuință, de la o bucată de jar căzută pe covor. Ultimul incendiu a avut însă și o victimă. Este vorba despre Sofia Nistor, în vîrstă de 76 de ani. Bătrîna a încercat din răsputeri să oprească vîlvătaia izbucnită în podul casei, dar eforturile ei s-au dovedit pline de ghinion. „Focul a izbucnit din cauza unor borte pe care le-au făcut șobolanii prin coșul de fum. Cînd am simțit miros de ars, m-am urcat reprede în pod cu gălețile de apă. Era așa un fum gros, că nu mai vedeam pe unde calc. Cum m-am învîrtit prin pod, am căzut prin gaura podului”, povestește Sofia Lungu. Deși a căzut în gol de la peste trei metri, bătrîna nu a suferit nici o fractură, dar a fost internată în secția Ortopedie a Spitalului Județean cu multiple contuzii și un traumatism lombar. (Fl. C., C.D.)
Lasă un răspuns