~1 min lectură 10 comentarii

„Vinerea verde”, la Consiliul Județean. Președintele Ivancea a mers cu bicicleta la serviciu

Redacția Ziarul de Bacău

Angajații Consiliului Județean Bacău și ai instituțiilor subordonate înlocuiesc, vineri, mașinile personale, cu unul dintre mijloacele de transport alternative. Președintele Valentin Ivancea a ajuns la locul de muncă pe bicicletă.

Valentin Ivancea a mers la Consiliul Județean pe bicicletă, marcând astfel „vinerea verde”, instituită în plan național la inițiativa Ministerului Mediului.

„Din păcate, îndatoririle de serviciu şi programul de la birou, adeseori prelungit, nu-mi permit să merg/circul cu bicicleta atât cât aş dori. În ciuda acestui neajuns, ori de câte ori se iveşte prilejul, profit de ocazie pentru a pedala câțiva kilometri în şaua bicicletei”, a declarat șeful Consiliului Județean Bacău.

„Acest mijloc de deplasare non-poluant şi sănătos câştigă din ce în ce mai mulți adepți şi la noi, fapt cu adevărat îmbucurător: într-o Europă Verde, din care şi noi facem parte, bicicleta se profilează drept una din soluțiile pentru reducerea poluării şi salvarea mediului înconjurător. Să profităm cât mai mult de ea!”, a încheiat Ivancea.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

10
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. m
    mirel
    12 martie 2021, 07:49
    0

    Ce inseamna exemplul dat de Benea si Viorica pe centura!!!

    1. L
      Lupgang Amadeus
      12 martie 2021, 10:29 răspuns pentru @mirel
      0

      Daca initiativa ar fi fost luata de Dancila, boule, as fi zis ca deh, ai dreptate. Or, este o initiativa luata de Guvernul PNL USR PLUS, si sustinuta de catre multi primari de dreapta.

      1. M
        MIREL
        15 martie 2021, 06:51 răspuns pentru @Lupgang Amadeus
        0

        Nu am fost si nici nu sunt membru a unui partid. Raspunsul tau imi aminteste de un citat din Mircea Eliade – Orice zi fara un sarut este o zi pierduta. Pupatu-n c.r nu se socoteste.

    2. M
      Mihai Traian
      14 martie 2021, 07:02 răspuns pentru @mirel
      0

      Cirv ieftin pentru creduli si naivi.

  2. d
    dan
    12 martie 2021, 07:59
    0

    Dar unde d-na Dancila??

  3. I
    Ion Vasile
    12 martie 2021, 09:15
    0

    In prima poza apare cu bicicleta in centru pe spatiu carosabil.
    Circulatia cu bicicleta e interzisa pe acolo. Bun exemplu !

    1. M
      Mihai Traian
      14 martie 2021, 07:04 răspuns pentru @Ion Vasile
      0

      Dar,era ceva interzis pentru PSD-ALDE?

  4. V
    Verde Bacaoanu
    12 martie 2021, 13:07
    0

    Ipocrizie in targul betoanelor…

  5. M
    Mircea
    12 martie 2021, 18:49
    0

    Salut,
    Maine ies cu bicicleta pe centru, astept presa pentru poze si impresii. Multumesc anticipat!

  6. J
    John
    13 martie 2021, 22:07
    0

    Șefu’, exercițiu de imagine.
    Da’ o informație cu câți angajați din subordine care vin regulat cu mașina la serviciu și care suvenir vineri pe jos sau cu bicicleta, de unde?
    Că o poza cu parcarea plina la 9:30 am eu 🙂

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.