O bătrînă în vîrstă de 73 de ani din satul Prăjești, comuna Traian, a reclamat la poliție că a fost violată de un vecin de 17 ani. Mama tînărului este însă de altă părere și susține că femeia îl acuză de viol pentru că trebuia să-i dea niște bani și, astfel, vrea sa scape de el și de datorie. Bătrîna a fost prezentată Serviciului de Medicină Legală, unde medicii legiști au constatat că bătrîna fusese cu adevărat violată, iar polițiștii din comună au luat probe și așteaptă rezultatul analizelor și a testului ADN. Catrina Sascău e vaduvă de zece ani și locuiește cu cei doi fii ai ei. În noaptea incidentului era acasă doar cu fiul mai mare, bolnav de TBC. Femeia susține că vecinul a dat navală în casă, l-a lovit pe fiul ei și apoi a tras-o afară din casă. „Pe la zece seara eram în pat, cînd cineva a scos bușonul de la lumină, dar l-am recunoscut pe Adrian cînd a intrat în casă. Mi-a dat un pumn, apoi am încercat să mă apăr, dar a împins ușa și am căzut. M-a mai lovit și cu piciorul și nu îmi mai amintesc nimic”, povestește Francisc, fiul bătrînei. Catrina spune că după ce l-a lovit pe băiat, vecinul a intrat în cameră, a luat-o de mîini și a tras-o afară, în spatele casei, unde a violat-o. „M-a batjocorit. Nici bărbatu-miu nu-mi făcea ce mi-a făcut el”, spune bătrîna. Deși Catrina Sascău spune că l-a recunoscut pe vecinul ei, mama băiatului neagă că fiul ei ar fi făcut așa ceva. „Spune asta pentru că trebuie să-i dea niște bani băiatului și așa a spus că a violat-o, ca să scape de noi. De dimineață își cumpără băutură și umblă mai mult beată”, își apără Ecaterina Gălbeniță odrasla. Oamenii din sat spun însă că frații Gălbeniță sînt spaima tuturor și îi cred în stare de orice. Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal pentru viol, ce va fi finalizat după ce vor primi rezultatele analizelor medicale de la București. (Florin CRĂCIUN)
Violată de vecinul de peste drum
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.