Celebrul regizor Roman Polanski a fost arestat pentru o fapta petrecuta acum 30 de ani. In principiu, pare o idee simpla: America nu uita si nu ezita sa pedepseasca infractorii, in acest caz, regizorul de origine poloneza fiind acuzat ca ar fi violat o minora dupa ce ar fi drogat-o.
Cazul pare clar, Polanski nu este, in viziunea autoritatilor americane, decit un violator de copii care trebuie pedepsit. De ce nu a fost arestat, insa, pina acum, mai mult, de ce autoritatile elvetiene nu au facut-o atunci cind au avut ocazia, ramine de discutat.
Contextul este ciudat daca avem in vedere recentul scandal dintre SUA si Elvetia cu privire la secretul bancar, Statele Unite cerind date despre presupusi cetateni care ar fi evitat sa-si plateasca taxele iar autoritatile din tara cantoanelor refuzind sa le ofere.
Legislatia SUA nu cunoaste, din cite imi dau seama, prescriptia faptelor penale. Aici este, presupun, principala problema. Pentru ca pedepsirea unui infractor are atit ratiuni preventive cit si educative: societatea trebuie sa stie ca o fapta penala a fost pedepsita. Cu cit timpul trece, fapta se uita si functia educativa a pedepsei se pierde, ca urmare, pedeapsa devine inutila. De aceea intervine prescriptia: „trecerea unui anumit interval de timp determina ca raspunderea penala sa nu mai prezinte nici o utilitate, fapta ca atare si raul social produs de aceasta fiind sterse din constiinta publica pe cale naturala, prin uitare”.
Chiar si asa, Roman Polanski nu este un oarecare iar fapta nu s-a uitat. Ca urmare, dupa cum vad eu lucrurile, „raul social” produs de el nu s-a sters din constiinta publica.
Lasă un răspuns