Cristi SAVA
Trenul veșniciei s-a oprit ieri, la Bacău, pentru a mai lua un pasager – Viorel Grigore – și a-l duce într-o lume plină de lumină, de unde va veghea cu siguranță asupra activității pe care a iubit-o cel mai mult: sportul. „Grișa” a pornit pe ultimul drum de la sala de sport a Colegiului „Ștefan cel Mare”, sală ce-i poartă numele, fiind condus de cîteva sute de oameni. Tineri, rude, elevi, prieteni și apropiați, toți au dorit să fie alături de cel care a fost Viorel Grigore. Și vremea s-a schimbat parcă ieri la prînz, încercînd să ne spună cît de mult plîng îngerii. Un sobor de preoți a oficiat slujba care s-a făcut în sala Colegiului „Ștefan cel Mare”, sicriul fiind urcat apoi în mașina mortuară. Tristețea a fost amplificată de cuvintele rostite la finalul slujbei de unul din colegii săi de breaslă. înainte de a părăsi pentru totdeauna locul unde s-a format și crescut ca sportiv, dascăl și conducător, Viorel Grigore a mai făcut un tur de „stadion”. Din păcate, turul de onoare nu s-a încheiat ca în vremurile cînd purta torța olimpică, cu un duș relaxant, ci cu întoarcerea în țărînă… Cuvintele sunt prea seci, prea mici pentru a ilustra durerea celor care l-au condus pe ultimul drum pe Viorel Grigore. Corneliu Costinescu, Nicolae Vătafu, Dorin Arădăvoaicei, Cornel Agop, Gheorghe Andrieș, Cătălin Cazan, Ovidiu Galeru, Stelian Ciucu, Relu Auraș, Nicolae Radu, Mihai Ciuntea, Ticu Grigorescu și mulți alții, toți din familia sportului băcăuan, au fost alături de prietenul Viorel Grigore. Adio, Maestre!
CASETA
Tristețe la DSJ
La Direcția pentru Sport a Județului Bacău este doliu. Viorel Grigore, fost președinte la instituția amintită, a trecut în neființă. Cei care i-au fost colegi și care alături au trecut prin momente fericite în slujba sportului băcăuan și a celui românesc îi regretă profund dispariția dintre cei vii. Un suflet mare, dedicat în totalitate sportului, este acum în Ceruri. întreg colectivul DSJ Bacău, prezent ieri la înmormîntarea defunctului, transmite condoleanțe familiei îndoliate și se roagă la Dumnezeu să-l odihnească în pace pe cel care a fost Viorel Grigore.
(Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.