VIP PENTRU O ZI „De-abia ne văzusem, iar mama lui mă prezenta ca pe nora ei”

Redacția Ziarul de Bacău

• povestește Daniela, care se va mărita cu Adrian, un băiat pe care l-a cunoscut cu șapte ani în urmă, într-un bar • cel mai greu le-a fost cînd Adrian a fost în armată

Adrian și Daniela vor deveni, de azi, soț și soție. Ei s-au cunoscut în urmă cu șapte ani, la barul la care lucra Daniela în timpul vacanței de vară, iar după două zile, Adrian a declarat-o prietena lui oficială. Deși atunci erau foarte tineri, au reușit să facă din legătura lor o relație frumoasă și durabilă. „Cînd ne-am cunoscut, eu eram elevă și aveam doar 16 ani, iar Adrian 18. Era în timpul vacanței de vară și m-am angajat la un bar. Într-o seară, Adrian a trecut pe acolo și am făcut cunoștință. Nu mă puteam gîndi atunci că vom ajunge atît de departe”, spune Daniela. De altfel, considerînd că este prea tînără, părinții Danielei nu erau de acord ca ea să aibă un prieten. „Părinții mei nu vroiau să am o relație la acea vîrstă. Îmi spuneau că trebie să termin școala și să mai aștept. În schimb, mama soacră m-a acceptat imediat ce m-a cunoscut. La o săptămînă după ce ne-am împrietenit, Adrian m-a invitat la o nuntă. La acea nuntă a fost invitată și mama lui. Acolo am făcut cunoștință cu ea. Deși abia ne văzusem, ea mă prezenta ca fiind nora ei”, povestește Daniela.

S-a urcat în trenul ce mergea în sens opus

În parcursul celor șapte ani ai relației lor, Adrian a fost încorporat în armată. Daniela spune că perioada în care iubitul ei era soldat a fost una plină de peripeții. „Adrian a făcut patru luni de armată la Bacău. Atunci puteam să merg la el în fiecare zi. Apoi, a fost mutat la Roman. Pentru ca să ne putem vedea măcar la o săptămînă, Adrian a declarat că este bolnav și că trebuie să vină la Bacău săptămînal, pentru tratament. Într-o zi, pentru a veni pentru mai mult timp la Bacău, a simulat că este grav bolnav. Dar nu a fost trimis acasă, ci a fost internat în spital. Pe mine m-a sunat de acolo, fără să îmi spună care este adevărul. Speriată, am vrut să iau primul tren spre Roman. Am dat fuga la gară, mi-am cumpărat bilet și am mers repede la linia de la care trenul pornise încet. Conviinsă că trenul pleacă spre Roman, m-am repezit în el. De-abia cînd am văzut că iese din oraș prin partea de sud, am realizat că am făcut o greșeală mare. Am coborît în Halta Valea Seacă, unde am așteptat plîngînd, timp de patru ore, un alt tren care să mă aducă acasă”, își amintește rîzînd Daniela.

Pentru că nu au casă, Adrian și Daniela au amînat mult momentul căsătoriei. „Nu ne-am căsătorit pentru că nu aveam o casă. Nici acum nu avem, dar, în sfîrșit, ne-am dat seama că visăm prea mult și frumos”, spune plină de realism Daniela.

După nuntă, cei doi doresc să meargă în luna de miere într-un loc pe care ei îl îndrăgesc mult. E o căbănuță de la Izvorul Muntelui, unde obișnuiesc să își petreacă concediile. (Oana MĂGUREAN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.