Poliția băcăuană stă cu ochii pe vîrstnici, pentru a le asigura protecția. în cadrul Consiliului Consultativ cu personele vîrstnice, de la Prefectura Bacău, discuțiile s-au axat pe mijloacele de protecție a acestor persoane, considerate cu risc sporit de a deveni victime ale tîlharilor. în mediul urban, polițiștii de proximitate au identificat și creat o bază de date cu toate persoanele vîrstnice care nu se pot apăra în fața posibililor agresori. La sate, aceeași activitate a fost realziată de agenții de poliție rurală. „în urma acestei acțiuni, au fost identificate la nivel de județ 485 de persoane vîrstnice, care locuiesc singure, în case izolate, și pot atrage infractorii”, a spus comisarul șef Ștefan Alexa, șeful Inspectoratului Județean de Poliție Bacău. în continuare, vîrstnicii au solicitat șefilor județului să fie ajutați cu organizarea unui „Macro-Revelion”, la care să participe reprezentanți ai pensionarilor din tot județul. „Este foarte dificil să organizăm o astfel de acțiune. Săptămîna viitoare voi avea o întîlnire cu reprezentanții organizațiilor persoanelor vîrstnice, pentru a face o retrospectivă a anului acesta, să eliminăm cîteva lucruri pe care ei le doresc, dar nu se pot realiza, și să încercăm împreună să punem la punct o listă cu problemele reale și urgente cu care se confruntă vîrstnicii”, ne-a declarat subprefectul Neculai Olaru. (Claudiu TĂNĂSESCU)toare voi avea o întîlnire cu reprezentanții organizațiilor persoanelor vîr
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.