Viza UE îngroapă turismul din Slănic Moldova

Administrator

Viza introdusă pentru turiștii din Republica Moldova care vor să-și petreacă vacanțele în România este o adevărată pacoste. Efectele sale se pot vedea cu ușurință: de la 1 ianuarie, Slănic Moldova „a murit”! Sutelele de moldoveni care veneau la odihnă și tratament în Perla Moldovei au renunțat și, începînd de anul acesta, preferă stațiunile din Ucraina, Bulgaria și Turcia. Aceștia susțin că, în urmă cu cîțiva ani, era foarte ușor să ajungă la Slănic. Cu timpul, condițiile de trecere a vămii s-au înăsprit, iar acum este o adevărată „aventură”. „Eu, cînd am venit prima dată în România, acum cîțiva ani, am trecut la vamă doar cu certificatul de naștere. Nici buletin nu aveam! După o vreme, s-a impus pașaportul pe care vameșii puneau viza la intrare și la ieșire din țară. Dura puțin, treceam repede. Apoi, nici pașaportul nu mai era suficient. Pe lîngă acesta, fiecare turist trebuia să arate la vamă 250 de euro. Acum, de la 1 ianuarie, viza care trebuie obținută de la Consulatul de la Chișinău este o mare bătaie de cap! Actele trebuie depuse cu mai bine de o lună înainte și de multe ori există riscul să nu primești viza. Eu nu știu cînd am să mai merg acasă, de-acum! E mare bătaie de cap!”, a explicat Tamara Poncoș, recepționeră la una dintre pensiunile turistice din Slănic Moldova, născută în Republica Moldova. Aceasta a mai spus că, dacă pînă la 1 ianuarie, zilnic, autocarele cu moldoveni veneau valuri-valuri, acum aceștia au devenit o raritate în stațiunea de la poalele Nemirei.

Nu-s consulate!

Singurul microbuz de la Chișinău care trece o dată la două zile prin județul Bacău are 15 locuri și merge la Brașov. Administratorii de pensiuni și de hoteluri susțin că, în comparație cu anii precedenți, turiștii moldoveni sînt cu aproximativ 80 la sută mai puțini. „De obicei, după sărbătorile noastre, veneau moldovenii ca să le țină pe ale lor, de rit vechi. Veneau turiști de toate felurile, de la oficialități, pînă la oameni simpli. La mai toate pensiunile petrecerile se țineau lanț. Acum e liniște totală! De exemplu, anul acesta, de Paști, am avut doar trei familii de la Chișinău. Atît!”, a spus Constantin Popa, administratorul pensiunii „Montana” din Slănic Moldova. El este convins că un alt motiv al lipsei turiștilor din stațiune este marea aglomerație de la singurul consulat care eliberează vize pentru România. „Din cîte știu, președintele Băsescu a vrut să mai deschidă încă două consulate, la Chișinău și la Bălți. Pînă la urmă, Voronin nu a fost de acord cu așa ceva! Un consulat există, cel de la Chișinău. E aglomerație mare acolo! Păi, oamenii se lasă păgubași!”, susține administratorul Popa.

Locuințele cumpărate de moldoveni, părăsite

Zecile de locuințe cumpărate de cetățenii moldoveni în Slănic Moldova stau goale. „La început, moldovenii veneau atît de des în Slănic, încît unii au preferat să își cumpere acolo apartamente. Pînă acum cîțiva ani, veneau de cîte trei, patru ori pe an. După ce s-au înăsprit condițiile de trecere a vămii, au început să vină tot mai rar. Acum, de cînd s-a impus viza de trecere, nu am mai văzut nici unul. Chiar în blocul în care locuiesc eu, aveam patru vecini care erau din Republica Moldova. Anul acesta nu i-am văzut venind. Sînt foarte mulți în această situație. Cred că o să le vîndă, pînă la urmă! Cine știe?”, se întreabă recepționera pensiunii „Montana”. Ea ne-a mai spus că și comercianții moldoveni care vindeau în piața de la Onești au renunțat la afaceri. „Păi, nu mai rentează! Ce iau pe mere, dau pe pere! Ba, mai au de așteptat la Consulat mai bine de o lună pînă primesc viza ca să vină cu conservele în piață”, a zis femeia.

„Poți să dai cu tunul!”

Am pornit și noi în susul și-n josul stațiunii Slănic Moldova, să vedem dacă este pustie, așa cum am auzit de la cei cu care am vorbit. Campingul „Rai I” avea porțile închise. Alături, restaurantul „Vectra” (n.r.- fost „Cascada”) era gol, goluț. Am vorbit cu Tereza Scurtu, una dintre angajate. „Nu e nimeni pe aici! Unul, doi, clienți pe zi și ăia români! Anul ăsta nici nu am văzut moldoveni pe aici! Poți să dai cu tunul! E pustiu!”, afirmă femeia. în centrul stațiunii, la Cazino, trei tineri jucau biliard. Am vorbit cu Darian Alexe, unul dintre angajați, care ne-a spus că, anul acesta, nu a văzut prin stațiune mai mult de 25 de turiști din Republica Moldova. „Unii mai vin, dar fac circuite prin țară. Vin în grupuri și stau două, trei zile, apoi pleacă mai departe. Văd că, de la o vreme, sînt monitorizați de la vamă, că mereu sună vameșii acolo unde aceștia au rezervare, ca să verifice dacă vor fi cazați în locațiile pe care le declară”, a spus Alexe.

„Cred că nu se vrea!”

Am încercat să aflăm mai multe date despre viitorul turismului de pe Valea Slănicului. Ioan Munteanu, administrator al pensiunii „Ioana”, vechi lucrător în domeniu, e de părere că „undeva, sus, nu se vrea ca treburile să meargă bine”. Acesta ne-a mai zis că programul de eliberare a vizelor pentru România la singurul Consulat de la Chișinău este foarte scurt și cozile sînt enorme. „O altă problemă ar fi că, mai nou, nu se eliberează vize decît pentru grupuri mai mari de cinci persoane. Deci, dacă eu cu soția vreau să plec, nu am nici o șansă! Trebuie să mai caut alte trei persoane ca să meargă cu noi! Asta e chiar o aberație!”, susține Munteanu. Acesta e de părere că nici la tîrgurile de turism nu se promovează stațiunile românești. „Am fost, de curînd, la un tîrg de turism de la București. Păi, un pavilion întreg era pentru turismul turcesc. Nu se poate așa ceva! Ce, noi nu avem stațiuni?! Cred că nu se vrea! Proiecte de finanțare, ioc, infrastructura, la pămînt! Cine să mai vină la noi? Ca și cum nu ar fi de-ajuns, mai încurcă și birocrația asta!”, e convins Munteanu. Acesta a explicat că în Bulgaria, dacă cineva face o bază hotelieră e scutit de impozite la stat zece ani. „La noi unde s-a pomenit așa ceva?!”, spune el. Munteanu e convins că tot mai mulți turiști moldoveni preferă stațiunile din Bulgaria, Ucraina și Turcia. „Cel puțin asta e tendința care se impune în tîrgurile de turism”, susține el. L-am contactat telefonic și pe Andrei Șerban, primarul orașului Slănic Moldova. Acesta crede că stațiunea „nu va muri”. Edilul ne-a explicat că s-au investiți foarte mulți bani în refacerea ei și că turiștii „vor continua să vină”. „Am făcut un parc pentru copii, acum se lucrează la drum, am făcut o școală nouă, izvoarele cu ape minerale sînt foarte căutate, am reabilitate multe clădiri”, a spus primarul Șerban. Cea mai mare atracție a turiștilor se vrea a fi pîrtia de schi. Deocamdată, doar un proiect, pe hîrtie! (Olimpia FILIP)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.