Rodica Constantinovici, secretar de stat în Ministerul Justiției, a efectuat o vizită fulger în județul Bacău. Vizita secretarului de stat a fost pe cît de neașteptată, pe atît de scurtă. Deși toată lumea era agitată după recentele controale care s-au desfășurat pe plan administrativ și disciplinar, de data aceasta magistrații au avut motiv de ușurare. Cel puțin aparent, vizita înaltului demnitar a avut drept scop „modul de implementare a programului de informatizare a instanțelor și repartiția aleatorie a cauzelor care vin spre soluționare către magistrații de la această instanță”, după cum ne-a precizat purtătorul de cuvînt al instituției, judecătorul Camelia Drăghin. Purtătorul de cuvînt a mai spus că vizita secretarului de stat este în strînsă legătură și cu înființarea tribunalelor specializate, în sediul Curții de Apel urmînd să funcționeze Tribunalul comercial. Despre înființarea acestui for se vorbește de mai multă vreme. El va funcționa în actualul sediu al Curții de Apel, după ce această instanță se va muta în incinta noului sediu al Tribunalului Bacău. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns