Principele Radu de Hohenzollern-Veringen a efectuat, vineri, o vizită la Bacău, în calitate de reprezentant special al Guvernului pentru Integrare, Cooperare și Dezvoltare Durabilă. Principele Radu s-a întreținut, în spatele ușilor închise, cu subprefectul de Bacău și cu prefectul Bacăului, Radu Cătălin Mardare. După întîlnire, Principele Radu a participat la o scurtă conferință de presă. Respectînd protocolul politic al vremurilor pe care le străbatem, reprezentantul Casei Regale a vorbit mult și frumos, fără a spune nimic deosebit, cu excepția amintirilor strînse prin țările occidentale unde, timp de șapte ani, a prezentat imaginea României. ERl s-a deplasat apoi la Universitatea „George Bacovia”, unde nu a ezitat să viziteze toată clădirea, de la amifiteatre și biblioteci, pînă la toalete și bufet. Impresionat de modul cum se prezintă Universitatea „Bacovia”, reprezentantul Casei Regale a dat asigurări conducerii și studenților că, la invitația lor, va veni să conferențieze la Bacău. Apoi a oferit în dar un volum „Mihai I al României”, ca model „despre ceea ce înseamnă patriotism și răbdare”, cu semnăturile „celor patru membri ai Casei Regale, care se află în țară”. Din partea Universității i-au fost oferite monografia și insigna instituției.
Ultimul popas din prima parte a zilei a fost făcut la Librăria „Vasile Alecsandri”, unde, în prezența unor scriitori, poeți și pictori băcăuani, Principele Radu și-a lansat ultimul volum, „Șapte”, apărut anul trecut la editura „Nemira”. A fost unul dintre momentele în care Principele Radu s-a arătat mult mai dezinvolt și volubil, vorbind despre carte și oferind autografe celor care și-au procurat contra cost volumul din librărie. Principele Radu a mai efectuat o vizită la Baza Aeriană și la biserica „Sfîntul Dumitru” din cartierul Narcisa, plecînd apoi spre București. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns