Ajunsă într-o fază avansată a celei de-a doua competiții europene ca valoare, Știința nu putea avea decât o adversară puternică. SES Calais a reușit în precedentul tur să treacă de formația ucraineană Luțk după disputarea setului de aur. Sextetul francez pierduse în Ucraina cu 3:0, dar a învins acasă cu 3:1, iar apoi și-a adjudecat setul de aur. Anterior, Calais trecuse de AEK Atena, după două victorii. Asta ne duce cu gândul că SES Calais este redutabilă pe teren propriu, de aceea este bine că jucăm primul meci în Franța.
Antrenorul Badis Oukarache are la dispoziție o veritabilă selecționată mondială: Fabrino Ramos (Brazilia), Hoffman (Brazilia), Nizetich (Argentina), Callo (Argentina), Henkel (Germania, a jucat contra Științei în tricoul lui Rote Raben Vilsbiburg, anul trecut), Delgado (Spania), Carvalho Rocha (Brazilia), Dolezalova (Cehia), Perez-Gonzales (Venezuela).
Ca talie, Știința stă mai bine decât Calais, deși aceasta are o jucătoare de 2 m (Hoffman), iar apoi una de 1,90 (Henkel); după aceea, nu există nicio jucătoare de peste 1,83; reamintim, Sobo și Herlea au 1,91, Iosef 1,90 m, Breban – 1,88, Hosu și Faleș – 1,87, Rogojinaru și Kamenova – 1,85, Miclea – 1,84 m. Acesta este doar un aspect. Nu știm deocamdată cum servesc franțuzoaicele și cum combină în atac.
Înainte de plecarea spre Calais, antrenorul Florin Grapă a declarat: „Vor fi două meciuri foarte grele. Calais are o echipă bună și reprezintă un campionat puternic. Dar noi suntem hotărâți să ne jucăm șansa și credem în calificare”. Știința nu a pierdut în acest sezon niciun meci, acumulând 9 victorii în campionat (inclusiv cu Constanța și Dinamo), 4 în Cupa CEV (2 cu ZOK Split și 2 cu Volley Koniz) și 1 în Cupa României (cu Volei Alba Blaj).
SFERTURILE DE FINAL| ALE CUPEI CEV
– Omichka Oms Region (Rusia) – Baki-Azeryol Baku (Azerbaidjan);
– Aluprof Bielsko-Biala (Polonia) – Beziers BV (Franța);
– Asko BuroLeben Linz Steg (Austria) – Fenerbahce SK Istanbul (Turcia);
– SES Calais (Franța) – Știința Bacău (România).
Peter KELMANN
Lasă un răspuns