Forum Auto, importatorul oficial al mărcii Volvo pe piața autohtonă, a lansat noul S40, o mașină care respectă fidel valorile tradiționale ale binecunoscutei mărci suedeze, siguranța, performanța și designul specific.
În plus, cu acest model, Volvo încearcă să atragă pe lîngă clienții obișnuiți ai mărcii, și publicul mai tînăr, în plină ascensiune financiară. Prin noul S40, Volvo prezintă un automobil echipat cu toate atributele de confort și eleganță ale modelelor de segment superior, dar cu o ținută de drum mai dinamică și un preț de achiziție atractiv.
Nivelul de siguranță asigurat de Volvo S40 își propune să stabilească un nou standard în segmentul mediu premium. Elementele caroseriei sînt realizate din oțeluri speciale, cu diferite limite de elasticitate, astfel încît în cazul unui impact, deformațiile diferitelor structuri sînt absorbite în mod progresiv, pentru o protecție cît mai mare a pasagerilor.
Exteriorul noului Volvo S40 reprezintă o continuare a aspectului întîlnit la vechiul model, adăugînd caracteristici ale modelelor superioare din gamă. În ce privește interiorul, acesta e complet refăcut, ba chiar revoluționar, datorită consolei centrale.
Aceasta se reliefează distinct în ansamblul elementelor din interior, este subțire și leagă planșa de bord cu tunelul median, ca o cascadă ce se scurge. În spatele consolei se află un spațiu ce permite depozitarea diferitelor obiecte.
Propulsia lui Volvo S40 este asigurată de noile motoare cu cinci cilindrii în linie, cu cilindree de 2,4l, respectiv 2,5l. Cel mai puternic motor, T5, oferă un maximum de 220 CP și 320 Nm cuplu, prețul său fiind situat la circa 30.000 de euro, fără taxe. Volvo S40 T5 va deveni disponibil mai tîrziu echipat cu o transmisie integrală – AWD, data lansării fiind fixată pentru toamna 2004.
Noul Volvo S40 va dispune și de două variante de motoare aspirate normal cu cinci cilindri, de 170 CP și 140 CP, și de un motor diesel complet nou, în 4 cilindri, de 136 CP. Începînd din mai 2004 va fi disponibilă și motorizarea 1,8 litri, 125 CP benzină.
Lasă un răspuns