Vom avea mai multă apă?

Redacția Ziarul de Bacău

„Valea Uzului II” pleacă la Bruxelles

• studiul de fezabilitate privind îmbunătățirea alimentării cu apă în municipiul Bacău va fi înaintat, pînă la data de 15 septembrie, la Bruxelles în vederea obținerii unei finanțări din partea Uniunii Europene

Studiul de fezabilitate privind extinderea alimentării cu apă în municipiului Bacău prin aducțiunea de la Valea Uzului a fost predat ieri în mod oficial autorităților locale și conducerii RAGC de către reprezentații firmei SCE din Franța, realizatorii acestui proiect. Viceprimarul Dragoș Benea a precizat că în luna februarie a acestui an administrația publică locală a încheiat un protocol de colaborare cu Ambasada Franței la București și societatea SCE din Nantes, Franța. „Prin acest protocol, firma franceză se angaja ca, pînă la sfîrșitul lunii august, să finalizeze studiul de fezabilitate privind îmbunătățirea sistemului de alimentare cu apă al municipiului Bacău. Pe atunci încă mai era luată în calcul aducțiunea de la Bîtca Domnei. Pentru o perioadă s-a avut în vedere un studiu de fezabilitate în acest sens întocmit de niște «profesioniști» români. Este vorba despre Aqua Proiect București, care a realizat un studiu de fezabilitate ce ar fi avut puține șanse, așa cum a fost întocmit, să obțină un credit din partea Uniunii Europene”, a declarat Dragoș Benea.

Legat de abandonarea variantei de aducțiune de la Bîtca Doamnei, Adrian Craiovan, directorul RAGC Bacău, a precizat că, la data la care a fost comandat proiectul către Aqua Proiect București, România nu era încă raliată la programul ISPA al Uniunii Europene. „Între timp au apărut noi directive ale Comunității Europene privind calitatea apei și protecția mediului înconjurător, care nu erau luate în calcul de vechiul proiect. Varianta aducțiunii de la Valea Uzului a fost întocmită ținînd cont de noile prevederi. Mai mult, actualul proiect realizat de SCE prezintă avantajul unor costuri de realizare mult mai scăzute și a unei durate de execuție reduse la jumătate față de prima variantă. Totodată, prin includerea în cadrul acestui proiect și a unei secțiuni privind îmbunătățirea rețelelor de canalizare și realizarea unei stații noi de epurare a apelor uzate, se asigură o tratare unitară a alimentării cu apă a municipiului, de la sursă, pînă la epurare și canalizare”, a mai precizat Adrian Craiovan.

La rîndul său, Yves Gillet, directorul SCE a remarcat colaborarea excelentă cu autoritățile locale și cu specialiștii din cadrul RAGC pe care au avut-o cei doi experți francezi care au locuit la Bacău pe tot parcursul realizării studiului. „Proiectul corespunde tuturor necesităților de apă pe care le are la această oră municipiul Bacău, se poate încadra în programul ISPA și are toate șansele să poată beneficia de un grand din partea Uniunii Europene”, a mai precizat Yves Gillet. Studiul de fezabilitate întocmit de SCE va fi înaintat la Bruxelles pînă la data de 15 septembrie, urmînd ca, în data de 15 octombrie, să se stabilească dacă proiectul va fi sau nu finanțat, printr-un credit nerambusabil, de Uniunea Europeană. În condițiile în care proiectul va fi acceptat, 50 pînă la 70% din valorarea investiției, care se ridică în total la 54 de milioane de euro, vor putea fi asigurate, prin cofinanțare, de către UE. Restul cheltuielilor ar urma să fie asigurate de către RAGC din credite externe garantate de către Consiliul Local Bacău sau Guvernul României, în funcție de valoarea totală a împrumutului. (E.SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.