• comercianții băcăuani se pregătesc deja să aducă marfă din Ungaria, în schimbul celei din Turcia sau Asia
Aderarea a încă zece țări la Comunitatea Europeană (CE) are efecte nebănuite pe masa de zi cu zi a băcăuanului obișnuit. De sîmbătă, 1 mai, toate relațiile vamale cu aceste din urmă țări s-au schimbat, aliniindu-se la cele din CE. Astfel, produsele agricole și alimentare, care pînă acum erau taxate vamal în funcție de zona de provenință, vor fi libere de taxe vamale. Pentru importatori, acest lucru reprezintă posibilitatea de a aface importuri masive de alimente ieftine, subvenționate din țările de proveniență, care le vor înlocui treptat pe cele românești, care și așa cu greu mai pot fi găsite pe piață. Pînă acum, potrivit reglementărilor în vigoare, produsele agricole aveau taxe vamale diferite în funcție de acordurile încheiate. De exemplu, pentru produsele agricole care provin din America se aplicau și se vor aplica și de acum, tarifele vamale clasice. La produsele care au fost importate din țările CE se aplicau tarifele vamale negociate anual, iar pentru țările membre Acordului Central European de Comerț Liber (CEFTA), respectiv Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia și Slovenia, țări care de sîmbătă sînt membre UE, era un cu totul alt tarif. Odată cu noul statut, țările care au aderat vor aplica în relațiile vamale cu România și prevederile care funcționează în acest domeniu în CE. „De exemplu, dacă pînă ieri ouăle de consum din Lituania, țară care a aderat și ea la UE, se importau cu taxe vamale de 40 la sută, de astăzi ele sînt libere de taxe. La fel și cu oricare alte produse alimentare. Sau pentru brînzeturile de import, de exemplu, dacă erau importate din Ungaria, taxele erau de 45 la sută. De sîmbătă, data aderării Ungariei la UE, nu se vor mai plăti taxe pentru astfel de importuri. Este drept că și Letonia și Ungaria, dacă este să ne referim la aceste două exemple, vor aplica reciprocitatea în privința taxelor vamale pentru țara noastră”, ne-a declarat Vasile Șoiman, șeful Vămii Bacău.
Acest lucru nu are însă nici o relevanță cît timp, potrivit datelor statistice, în cursul anului trecut peste 90 la sută din exporturile din Bacău erau direcționate oricum către țările deja membre ale Uniunii Europene. Deci, doar zece la sută dintre produsele băcăuanilor se regăseau pe piețele țărilor membre CEFTA. Pentru ele, însă, liberalizarea relațiilor comerciale cu România va însemna o piață de desfacere care le va absorbi înzecit mai mult din producția proprie decît vor importa din România. Unul dintre importatorii băcăuani ne-a declarat că deja se pregătește pentru un drum în Ungaria, de unde se va aproviziona cu legume și fructe de sezon. „Abia așteptam să vină momentul. În mod sigur vor mai scădea importurile din Turcia și alte țări asiatice, din cauza costurilor legate de transport și taxe vamale. Acum, din Ungaria vom cumpăra și mai ieftin și poate și mai sigur din punct de vedere igienico-sanitar”, ne-a spus Vasile Apostol, un mic comerciant băcăuan.
Restricționarea accesului produselor românești pe piețele externe se va face nu numai prin tarifele vamale, cît mai ales pe baza calității acestora. Produsele românești care au intrat în competiție cu cele de pe piața europeană nu vor avea cîștig de cauză pentru că sînt condiții extrem de rigide de acces pe piață referitoare la calitate, ecologie, metrologie și altele asemenea, de multe ori aceste bariere fiind mai greu de trecut decît cele vamale. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns