Vorbesc doar de victorie

Administrator

Victorie. Acesta e cuvîntul de ordine pentru antrenorii celor patru echipe băcăuane din eșalonul trei, care, astăzi, cu începere de la ora 17,00, vor juca în cadrul etapei a XX-a. Pambac Bacău va primi vizita celor de la CFR Pașcani, un meci care, cel puțin prin prisma locurilor ocupate în clasament de cele două formații, se anunță a fi derby-ul rundei în seria I. O victorie a gazdelor le-ar consolida acestora locul V și, în plus, i-ar ajuta pe cei de la Aerostar să revină pe podium în cazul unei victorii la Pașcani. De altfel, întîlnirea dintre Leonard Pașcani și Aerostar Bacău este un fel de deja vu, atît timp cît elevii lui Gogu Munteanu și cei ai lui Costel Cîmpeanu s-au întîlnit în pregătiri de nu mai puțin de trei ori. De fiecare dată meciurile s-au încheiat la egalitate, dar principalul „aviatorilor” spune că un meci oficial nu se compară cîtuși de puțin cu un amical. Acesta nu va putea însă, conta pe Pintilie, suspendat pentru cumulul de cartonașe galbene, și pe Dragomir, accindentat.
FCM II Bacău se va deplasa la Bîrlad pentru meciul cu Rulmentul din localitate. în revenire de formă în ultimul timp, gazdele nu au scăpat, totuși, definitiv de grijile retrogradării și, mai mult ca sigur, vor lupta pentru o nouă victorie. Drept urmare, misiunea elevilor lui Gheorfghe Penoff nu va fi una tocmai simplă. în ceea ce-i privește pe „pinguinii” lui Florin Pavel, aceștia evoluează pe teren propriu în compania „lanternei” Flacăra Brusturi și au ocazia de a evada din zona minată. Programul complet al etapei: Pambac Bacău – CFR Pașcani, Rulmentul Bîrlad – FCM II Bacău, FCM Huși – Dorna Vatra Dornei, Poli II Iași – FC II Botoșani, Energia Vulturu – Viitorul Liteni
Willy Bacău – Flacăra Brusturi, Leonard Pașcani – Aerostar Bacău. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.