George Damian și Alexandru Pruteanu, arestați prevenitv la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Bacău, vor vota pentru prima oară în viața lor, dar de dincolo de gratii. Damian spune că, în mare parte, știe ce înseamnă „referendum”, dar i-au mai explicat „pe ici, pe colo agenții de pază”. Tînărul susține că este emoționat și nici nu-și închipuie că ar putea lipsi, sîmbătă, de la urnă. „Cum să nu mă duc la vot? Doar este dreptul meu! Nu știu la ce oră am să mă duc să pun ștampila. Probabil că vom fi programați în ordinea numărului camerelor. Poate votul meu e decisiv!”, a spus Damian. El crede că și data viitoare cînd se vor mai organiza alegeri va vota tot în închisoare. „Mai am de stat aici! Nu cred că greșeala pe care am făcut-o este ultima. Cine vine prima dată, vine și a doua oară! Oricum nu regret nimic din ce am făcut!”, a spus tînărul hotărît. El susține că cea mai mare curiozitate pe care o are este dacă votul său va fi ca al majorității electoratului. „Aș vrea să am satisfacția că am votat ca marea majoritate a lumii!”, a mai spus acesta.
„Poate intră aici și hoții adevărați!”
Alexandru Pruteanu, un alt tînăr aflat în arestul preventiv al Penitenciarului din Bacău, habar nu avea ce este acela referendum, pînă acum cîteva zile. „Indiferent cine va conduce țara, toți hoții și tîlharii adevărați din țară trebuie băgați la zdup. Cei care au furat de au rupt sînt acum liberi, iar cei care au ciupit de ici, de colo se află în închisoare”, a spus omul. Acesta a început să explică că un coleg de-al său de cameră a furat trei găini cu tot cu coteț și că a primit trei ani de pușcărie. „I-a zis judecătorul că dacă nu fura și cotețul lua numai doi ani. Păi, cică, cum să fure scîndura omului?”, rîde Pruteanu. El este spune că se află dincolo de gratii fiindcă a furat materiale de construcții și că va sta după gratii vreo trei ani. „Este prima mea greșeală! Chiar și așa, se plătește!”, e convins el.
Unii nu vor să voteze
Conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranță din Bacău a organizat pentru ziua de vot o sală specială, în care deținuții vor putea să meargă la urne. Unii dintre aceștia au dat scris că nu vor să participe la referendum. Alții au acceptat să participe doar ca reprezentanții închisorii să le facă cărțile de identitate pierdute. „Cîțiva nici nu aveau buletine. Am dus o grămadă de dosare la Poliție. Deținuților le-am făcut poze. Acum pot să voteze, că au buletine! Numai că unii nu vor!”, a explicat Anton Doboș, directorul Penitenciarului. Acesta a spus că agenții de pază, alături de conducerea Penitenciarului, vor sta de la primele ore ale zilei și pînă la închiderea urnelor cu ochii pe deținuții care au dreptul să își exercite acest drept constituțional. (Olimpia FILIP)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.