• pacienții care se pot deplasa vor obține bilet de voie ca să voteze la secțiile de care aparțin • pentru cei nedeplasabili se vor aduce urne volante • pacienții internați în secțiile de boli contagioase nu vor putea vota • drept de vot au și persoanele cu afecțiuni psihice
Febra alegerilor de mîine a cuprins și spitalele din județ. Bolnav sau nu, fiecare cetățean are dreptul să se prezinte în secția de votare la care este arondat, așa că unitățile medicale au început să se golească, pentru că pacienții care se pot deplasa merg să își exprime opțiunea politică.
Bolnavii au început deja să plece din Spitalul Județean. „Bolnavii deplasabili sînt învoiți să meargă la vot, urmînd ca apoi să revină pe patul de spital”, ne-a declarat Natalia Jicmon, director îngrijiri la Spitalul Județean. Vor fi învoite să plece din spital mamele internate cu copii la Pediatrie și cu precădere bolnavii din secțiile de Reumatologie, Endocrinologie, Ortopedie, Oncologie, Cardiologie și Neurologie. În schimb, bolnavii internați în secțiile de boli contagioase nu vor putea vota, ca să nu-i îmbolnăvească pe cei sănătoși. Vor lipsi de la vot și bolnavii internați în secția de Reanimare, care nu au discernămînt din cauza starii lor de sănătate post-operatorii.
Pentru bolnavii care sînt nedeplasabili se vor aduce urne mobile în spital. „Acești bolnavi fac o cerere la circumscripția de votare de la domiciliul lor cum că vor să voteze. În cerere trec numele, adresa, seria de buletin și secția unde sînt internați pentru a fi depistați repede. Cererile vor fi înaintate duminică dimineață pe bază de proces verbal cu semnătură președinților secțiilor de votare de către șeful serviciului administrativ al spitalului. Președinții își vor da acordul dacă trimit urna mobilă în spital sau nu”, a mai spus Natalia Jicmon. Pînă vineri la prînz, doar opt persoane internate în patru secții și-au arătat intenția să voteze. Trimiterea cererilor la secțiile de votare se va face pe cheltuiala spitalului, care trebuie să acopere transportul.
Bolnavii psihic nu înțeleg despre ce-i vorba, dar votează
Persoanele cu afecțiuni psihice își vor putea exercita și ele dreptul de vot. Indiferent care este starea lor de sănătate, ele pot vota pentru că acest drept nu le este îngrădit de Constituție. Vor fi excluși de la vot numai bolnavii psihici pentru care există hotărîri judecătorești că nu pot vota. „Legea este ambiguă în privința dreptului de a vota al acestor persoane. După lege ar trebui să voteze dacă nu au interdicție, dar mulți nu înțeleg fenomenul, nu cunosc candidații. Am stat de vorbă cu ei în centru și puțini și-au arătat dispoziția să voteze, dar pînă duminică mai este”, ne-a declarat medicul Ovidiu Necula, directorul căminului spital de la Gîșteni. În centru sînt internați peste 400 de asistați, în marea lor majoritate cu drept de vot. Situația este aceeași în Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică de la Vermești, unde sînt internați peste 80 de bolnavi neuropsihici. Asistații pot vota în comunele unde se află căminele, deoarece ei au domiciliul la locul unde sînt instituționalizați.
La fel pot vota și bolnavii internați în secția de Psihiatrie a Spitalului Județean sau în secția de la Buhuși. În prima, fiecare pacient în parte a fost întrebat dacă vrea să voteze. În funcție de gravitatea afecțiunii, ei vor fi învoiți să meargă la vot singuri sau însoțiți de rude. Pînă în prezent și-au arătat intenția de a vota 19 bolnavi din Bacău, dar se așteaptă să solicite bilet de voie pentru vot și cei domiciliați în afara Bacăului. În județul nostru sînt peste 4.000 de persoane care suferă de afecțiuni neuropsihice cu certificat, la care se adaugă numeroși bolnavi care nu au certificat, dar care urmează tratamente de specialitate. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns