„zanc ” – în piesa „Logodnicul din ciorap”, pe care o vom putea viziona mîine seară la „Bacovia”

25 de ani pe „scîndură”

Histrionul care a „furat” meseria de la maeștrii scenei românești

„Bibanu”, regretatul Dem Rădulescu, l-a învățat meserie. A mai „furat” cîte ceva și de la Amza Pelea, Octavian Cotescu, Olga Tudorache și alte nume mari ale scenei românești. Asta în timpul repetițiilor pe care le urmărea de dincolo de cortină, la Teatrul Național București, în vremea cînd era student la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din Capitală. Și-ar fi dorit ca, după absolvire, în 1981, să devină actor la teatrul de revistă „Fantasio”, din Constanța. A ajuns acolo, însă după 15 ani. Așa i-a fost destinul. Acum conduce o Școală Populară de Artă la Bacău și, din cînd în cînd, își face simțită prezența pe scena Teatrului „Bacovia”. Se mai întreabă ce-ar fi fost dacă regimul Ceaușescu n-ar fi declarat 14 orașe închise în 1981, exact în anul absolvirii Institutului de Teatru. Și ar fi devenit actor la Constanța. Acesta este, în cîteva cuvinte, Florin Zăncescu, omul a cărui prezență aduce zîmbetul pe chipul spectatorilor în orice piesă de teatru.

„Găzarul” intrat primul pe listă la IATC

Florin Zăncescu este unul dintre puținii actori băcăuani care s-ar putea mîndri că a luat lecții de artă dramatică de la marii maeștri ai scenei românești. Sau că a fost coleg de generație cu regizori precum Dominic Dembinschi, Tompa Gabor sau Andrei Mihalache. Cu toate acestea, n-ai să-l zărești pe actorul băcăuan, ajuns la 50 de ani de viață și 25 de ani de teatru, că se laudă. în schimb, dacă-l prinzi în toane bune și ai „puțintică răbdare” ai șansa să-l asculți povestind lucruri interesante și amuzante despre cei care i-au călăuzit pașii în lumea scenei. „Găzar” la origine, adică născut la Moinești, Florin Zăncescu crede despre el însuși că a fost un băiat cuminte. Nu chiar ușă de biserică, dar, în general, un băiat liniștit, fără veleități de rebel. Și, susține el, a reușit să fie admis primul pe listă la IATC, în 1976. „Am dat admitere la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică «I. L. Caragiale» din București, în anul 1976. Da! Pentru că în 1977 m-a prins cutremurul în armată, la Cîmpulung Muscel, la vînători de munte. Și, fără modestie, îmi amintesc că am fost admis primul pe listă. Unii mă acuzau că am dat șpagă la profesori. Eu, unul venit dintr-un oraș de găzari?! Oi fi dat mită la profesori, dar chiar să intru primul?! în comisie erau actorii Amza Pelea, Octavian Cotescu, Dem Rădulescu, Marin Moraru, Sanda Manu și Olga Tudorache. Și cred că am spus tot”, ne-a declarat actorul băcăuan.

Marea șansă, maestrul Radu Beligan

Marea șansa a sa și a generației sale de actori a fost tot un băcăuan, Radu Beligan, directorul Teatrului Național București, în 1976. „După cutremurul din 1977, clădirea Institutului a fost grav afectată și nu se mai puteau face cursuri. Am avut mare noroc de Radu Beligan, membru al Marii Adunări Naționale, agreat de Ceaușescu, care s-a dus în audiență la președinte și a explicat situația grea în care se află studenții. Mai mult, a afirmat că-i va aduce în clădirea Teatrului Național București. Așa am avut ocazia să facem facultatea în «Naționalul» din Capitală”, ne-a povestit Florin Zăncescu. în aceste condiții, la fel ca și ceilalți colegi, actorul băcăuan a avut oportunitatea de a intra în sală la repetițiile unora dintre cei care au scris istoria teatrului românesc. „După cursuri, fugeam la repetițiile actorilor de la Național. Apropo de faptul că meseria se mai și fură, pentru că, în afară de ceea ce învățam, mai și luam cîte ceva. Eram ca un burete. Ce-a rămas, nu știu”, ne-a zis el.

De la IATC, la Bacău, „via” Botoșani – Constanța

Acumulînd experiență și datorită prezenței în filmele-examen de an ale unui Victor Frunză, Andrei Mihalache sau Tompa Gabor, colegii săi, Florin Zăncescu și-ar fi dorit să joace la unul dintre cele două teatre de revistă din România. „Existau pe atunci Teatrul de revistă «Constantin Tănase», în București, și «Fantasio», în Constanța. Am avut șansa să fiu recomandat de Liviu Manolache, fiul directorului trupei din Constanța. Tatăl său a venit la București, m-a văzut jucînd în două spectacole, între care și «Doi tineri din Verona», și a fost de acord să mă ia acolo. însă, în 1981 regimul comunist a declarat 14 orașe închise. Evident, între acestea se afla și Constanța. Așa m-am trezit la Botoșani, la Teatrul «Mihai Eminescu». Dacă aș fi plecat la Constanța, poate că altul mi-ar fi fost destinul. Am debutat în «Neguțătorul din Veneția», în regia lui Iulian Vișa. După trei ani am venit la Bacău, alături de Stelian Preda, pe atunci director al Teatrului din Botoșani. Era în toamna lui 1983. Am stat la Teatrul «Bacovia» zece ani, după care, în 1993, am plecat la Constanța, unde era director un fost coleg, Mihai Sorin Vasilescu”, ne-a povestit Zăncescu.

Teatrul de revistă? Un vis…

Acolo a avut șansa de a juca ceea ce și-a dorit la finele facultății: teatru de revistă. „Constanța a însemnat un moment de cotitură pentru cariera mea. Am practicat teatrul de revistă, am schimbat mult gama actoricească, jucînd monologuri de revistă, cîntînd sau dansînd. Am avut și șansa să obțin cinci premii naționale”, ne-a mai spus artistul. Din (ne)fericire pentru el, a revenit la Bacău după opt ani, în 2001. „Am plecat din cauza politicii oficiale a autorităților locale din Constanța. Ca dovadă, în momentul de față Teatrul «Fantasio» nu mai există. Este o secție sau ceva de genul ăsta”, ne-a explicat actorul băcăuan. Ce-i drept, de la Constanța nu s-a întors singur. Ci împreună cu Luiza Sarivan, tovarășa lui de viață, tot actriță. „Acolo am cunoscut o colegă, care a venit după mine. Ne-am iubit și ne iubim, fără să fim căsătoriți cu acte în regulă. Dar ce nu face omul din iubire? Jucăm împreună în cîteva spectacole și sperăm să ne facem un rost la Bacău”, ne-a explicat Florin Zăncescu.

Viața ca o comedie

Este viața o comedie? Dacă îl întrebi pe Florin Zăncescu, îți va răspunde ce l-a învățat, în urmă cu aproape 30 de ani, nemuritorul Dem Rădulescu. „«Bibanu» ne dădea exemplul cu omul care alunecă pe o coajă de banană. Toți cei din jur rîd, însă bietul om e la urgență, la spital. Comedia e cea mai dureroasă dramă, dacă e să zic așa. E rîsu’-plînsu’. Granița dintre comedie și dramă e foarte greu de definit. Iar viața? Poate că e o comedie. Una amară”, a conchis actorul. Mîine seară avem ocazia de a-l revedea pe Florin Zăncescu în rolul principal din piesa „Logodnicul din ciorap”, de Viorel Savin, în regia lui Geo Balint. Cu ocazia celor 50 de ani de viață și 25 de ani de carieră, „La mulți ani și la mai mare!” (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!