Zbor către inima muntelui

• piloții băcăuani efectuează, preț de două săptămîni, zboruri cu elicopterele pentru a duce materiale de construcție la Mănăstirea „Ștefan cel Mare”, situată în vîrful Ceahlăului • este singura cale de a aduce materialele de construcție pe acele piscuri • Mitropolia a alocat 6,5 miliarde de lei pentru sprijinirea mănăstirii

Două elicoptere de la Baza Militară de Aviație 95 Băcau fac timp de două săptămîni zboruri pentru a transporta materiale de construcție pe platoul dintre Dochia și Toaca. Sub privirile curioase ale turiștilor și printre șicanele vremii, piloții fac aproximativ 20 de transporturi zilnice. De la locul de aterizare și pînă la mănăstire, materialele de construcție sînt transportate de călugari cu spatele. Mănăstirea este zidită pe culmea muntelui, în bătaia vînturilor, ploilor și zăpezilor. Din cauza intemperiilor, călugării și-au zidit chiliile în pămînt. Credincioșii ajung aici doar în timpul verii și sînt mai mult turiști.

Piloții

În fiecare dimineață, începînd din 2 august, de la Baza Militară de

Aviație 95 Bacău, două elicoptere pleacă spre Ceahlău. La bordul fiecăruia sînt cîte trei echipaje. După ce sînt verificate minuțios, aparatele își iau zborul. Prima escală este în Piatra Neamț. Se schimbă echipajul. Următoarea oprire e la baza muntelui, în stațiunea Durău. Sus, pe culmea muntelui, se zărește mănăstirea cu turla și clopotnița deseori înghițite de norii care se adună. Așteptăm ca vremea să se stabilizeze și condițiile meteo să permită un zbor în siguranță. Vremea se schimbă de la un minut la altul și o breșă în nori îi pune în mișcare pe piloți. Înainte de a se încărca materialele, intră în acțiune corpul tehnicienilor. „Cîntărim fiecare sac de pietriș sau nisip, fiecare bîrnă de lemn sau pilon metalic pentru că este foarte important ca greutatea încărcăturii să nu depășească instrucțiunile tehnice. Știm cît cîntărește echipajul, combustibilul și pentru încărcătură ne mai rămîn o mie de kilograme. Dacă se depășește cantitatea maximă de încărcătură, apare pericolul tangajului și este periclitat întreg zborul”, ne explică inginerul Marius Avram. Echipajul specializat pentru zborul la munte preia manșele. Elicopterele decolează alternativ pentru a permite încărcarea și descărcarea materialelor. Pe timpul acestor operațiuni, motoarele elicopterelor nu se opresc. Oamenii sînt în viteză pentru a nu consuma combustibilul inutil și pentru a profita de fiecare clipă de vreme bună. „Zborul la munte este deosebit pentru că se desfășoară în condiții meteo foarte schimbătoare. În permanență se formează curenți de aer, vin și trec ploi. Am avut situații cînd am plecat de la baza muntelui în condiții bune și cînd am ajuns la jumatatea drumului, ni s-a comunicat că nu se poate ateriza și ne-am întors. În plus, încărcătura cere o atenție sporită, pentru că motoarele sînt solicitate suplimentar”, explică și lt. comandorul Eugen Țâțu.

Piloții care fac astfel de misiuni se formează în zece ani. Ei sînt

pregătiți să salveze vieți omenești și să facă transporturi speciale. Fiecare membru al echipajului știe exact ce are de făcut. Deși pare că totul a devenit automatism, nici un zbor nu seamănă cu altul. „Piloții au o pregătire de excepție, clădită în ani de antrenamente. Ei pot face misiuni dintre cele mai dificile. Misiunea de pe Ceahlău este una solicitantă pentru că depinde foarte mult de condițiile atmosferice”, adaugă și cpt. comandor Ovidiu Corobană.

Călugării

Ridicarea Mănăstirii „Sf. Ștefan cel Mare” cu Hramul” Schimbarea la Față” a început în 1990 și a fost terminată trei ani mai tîrziu. Patru călugări, împreună cu starețul Casian își duc misiunea pe culmea muntelui. Eromonahul Ciprian Nicuță și monahii Ignatie Florea, Dorin Prelucă și Constantin Frățilă au ales să înfrunte sihăstria și vitregiile vremii pentru a-și duce misiunea pînă la capăt. Chiliile sînt cămăruțe mici, de patru metri pătrați, în care abia dacă pot intra doi oameni. Este însă curat și o ordine desăvîrșită în încăperea simplă. Totul este din lemn, iar ferestrele sînt doar pe peretele de la intrare, nu sînt expuse vîntului, ci dau spre un hol. „Vînturile sînt foarte puternice și zăpezile foarte mari. Aici avem șapte luni de iarnă pe an. De aceea, am săpat chiliile în munte, pentru că, altfel, ni le smulgea crivățul de pe culme. Avem o chilie cu patru paturi pentru pentru pelerini. Iarna este atît de multă zăpadă și vîntul atît de puternic, încît deși de la chilie la biserică sînt doar 20 de metri distanță, ne trebuie o jumătate de oră să ajungem”, ne spune părintele Casian, starețul mănăstirii.

După atîtea ierni grele, biserica și chiliile preoților au nevoie de

reparații și consolidări. „Biserica există, și oamenii vin aici și se

roagă. Călugării fac mereu slujbe pentru că este un lăcaș în care se

slujește. Construcția are nevoie de raparații și consolidări, și singurul mod de a aduce aici materialele este calea aerului. Nu sînt drumuri, iar viața călugărilor aici este foarte grea și trebuie să îi ajutăm”, adaugă și preotul Cătălin Urserescu. În total, Mitropolia a aprobat pentru mănăstire materiale în valaore de 6,5 miliarde lei.

Priveliștea

Puțini au ocazia să vadă lumea de la 150 de metri înălțime, nici prea sus încît să nu distingi nimic, nici prea jos încît să pierzi farmecul descoperirii secretelor ascunse de gardurile împrejmuitoare. Cînd treci pe deasupra orașului, încerci să identifici clădirile emblematice. Îți spui „uite hotelul, uite blocul, uite strada pe care stau”. Dar ceea ce frapează sînt cimitirile, care par mult mai mari decît privite de jos. La ieșirea din aglomerările urbane, apar siluete cochete cu îngrădiri clare: vilele. Cele mai multe au piscine în spatele casei, alei frumos pavate, starturi de flori aliniate. Apa din bazine aruncă sclipiri jucăușe, iar pe alocuri copiii se scaldă în ea. Însă, de departe, cea mai impresionantă rămîne tot frumusețea naturii. Barajul de la Bicaz, cu imensitatea lui de apă. Și muntele. Muntele care se înalță sfidător cu stîncile albite de ploi, dar și cu brazii semeți. Apoi sînt norii. Vin, se frămîntă, pleacă, apoi se adună pentru ca în cele din urmă să te cuprindă în îmbrățișarea lor de apă. Și pentru ca totul să fie perfect, cum poți descrie mai bine momentul zborului prin curcubeu, decît prin bucuria de a trăi.

Text: Dana MUNTEANU, Foto: Daniel MOLDOVAN