Elevi din douăzeci de unități de învățământ din județ s-au întrecut, la propriu, în măiestrie, realizând zilele trecute, la Arena Mall, în cadrul unui concurs inedit, obiecte de artizanat din materiale reciclabile. Concursul – „Moș Crăciun vrea să fie eco!” – a fost inițiat de Asociația educațională și de mediu „Vernal” din Bacău în parteneriat cu Palatul Copiilor Bacău și a avut ca scop conștientizarea populației cu privire la importanța colectării selective și a reciclării.
Concurenții au fost provocați, astfel, să realizeze în văzut clienților Arena Mall, decorațiuni de Crăciun și Anul Nou, jucării și alte obiecte specifice Sărbătorilor de Iarnă, toate din materiale reciclabile. La sfârșit, cele mai ingenioase lucrări – și au fost câteva de-a dreptul impresionante, dintre toate remarcându-se bradul de Crăciun al elevilor de la Colegiul „N. V. Karpen” din Bacău, făcut dintr-o umbrelă veche și ornat cu decorațiuni realizate din cheițe de la dozele de suc au fost expuse publicului larg și răsplătite cu diplome și stick-uri de memorie. „Ne bucurăm că au răspuns invitației noastre un număr atât de mare de copii – a spus Nela Dumea, președintele Asociației «Vernal» Bacău -, e un semn bun și sperăm că noua generație va gestiona mai bine problema deșeurilor, fiind instruită de la vârste atât de fragede. Va ști să aleagă mai bine produsele pe care le va cumpăra/dărui, ținând cont și de acest criteriu, al ambalajului mai redus ce va genera deșeuri mai puține”.
Cât timp copiii s-au întrecut în realizarea de decorațiuni, prietenii lor de la Cercul de Muzică Ușoară al Palatului Copiilor Bacău, sub coordonarea prof. Claudiu Filip, au înveselit din plin atmosfera. Evenimentul s-a înscris în calendarul celor întreprinse de Asociația „Vernal” prin proiectul „Hai să fim mai selectivi!”, proiect ce se derulează cu finanțare de la Fundația Comunitară Bacău. Reprezentanții acesteia au ținut de altfel să fie prezenți la activitate, pentru a încuraja atât concurenții, cât și comunitatea la susținerea de astfel de inițiative.
Mădălina ROTARU
Lasă un răspuns