Zeci de milioane de lei pentru punerea în pericol a sănătății

Administrator

clienților

Punerea în pericol a sănătății celor care cumpărau produse alimentare de la unul din magazinele ei a costat-o scump pe o firmă din Bacău. Pentru că la chioșcul alimentar, care îi aparține, din strada Oituz, nu erau respectate cerințele generale și specifice privind conformitatea produselor în vederea asigurării protecției sănătății publice, SC Tudoral SRL a fost amendată de către inspectorii sanitari cu nu mai puțin de 4.000 lei (40 milioane lei vechi). „Aceeași sancțiune a suportat și firma Rossovivo pentru faptul că a continuat să desfășoare activitate la restaurantul ei din Bacău, deși îi fusese suspendată autorizația sanitară de funcționare și nu remediase deficiențele constatate de inspectori”, ne-a declarat Anda Dumitrescu, purtătorul de cuvînt al Autorității de Sănătate Publică. Alte trei firme – Patru Mixt (bar) din satul Putini, comuna Răchitoasa, Kasant (bar), din Motoșeni, și Rodica (restaurant), din Bacău – au fost nevoite să cotizeze la bugetul statului cu cîte 600 lei (6 milioane lei vechi) pentru că nu au luat măsuri în vederea programării salariaților la controlul medical periodic. „Nici una din aceste firme nu a contestat sancțiunea, de unde concluzia că o consideră justificată”, a mai spus reprezentantul ASP Bacău. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.