Zemeș, locul unde apa e mai scumpă decît petrolul

Redacția Ziarul de Bacău

• cele patru mii de suflete din Zemeș vor rămîne fără apă • petrolul infiltrat în pînza freatică nu va permite nici măcar folosirea apei din fîntîni

La robinetele celor aproximativ patru mii de locuitori din Zemeș nu va mai curge în curînd nici un strop de apă. Rețeaua de distribuție a apei, cuprinzînd peste 15 kilometri de conducte, aparține primăriei locale însă, pînă acum, de zeci de ani, furnizarea apei se făcea gratuit de către SC Petrom SA. De fapt, societatea presta acest serviciu atît în interes propriu, este vorba de unitățile petroliere din zonă, cît și pentru locuitori, majoritatea petroliști. Ca urmare a reducerii activității în domeniul petrolului și implicit al restructurărilor la nivelul societății Petrom, instalațiile de captarea și livrarea apei, inclusiv personalul de serviciu aferent, au trecut în administrarea, respectiv subordinea celor de la SC Petrom Service SA București – sucursala Moinești. Aceștia au hotărît însă să se dispenseze de sarcina furnizării gratuite a apei, situație în care soluționarea problemei a căzut pe umerii primăriei din localitate. «Situația este critică pentru că ar trebui să angajăm șapte persoane la instituția noastră, care să se ocupe de activitatea de distribuție a apei, la care adaugă cheltuielile de întreținere. Momentan, bugetul local nu ne permite acest lucru și nici în viitor nu cred că s-ar putea. În plus, pentru ca apa să aibă o calitate acceptabilă este absolut necesară o stație de tratare care costă foarte mult. În consecință rămîne varianta instituirii în acest caz a unei taxe locale, în valoare de cîteva sute de mii de lei lunar, pe care cei mai mulți locuitori nu ar avea posibilitatea să o plătească», ne-a declarat Nicolae Dîrlău, primarul din Zemeș.

Problema devine mult mai complicată, dacă nu chiar gravă, avînd în vedere că forarea unor puțuri de apă sau amplasarea de fîntîni se lovește de un impediment. În mare parte, pînza freatică este afectată de petrol datorită activității petroliere desfășurate de zeci de ani în regiune. Din păcate, deși această stare de lucruri a fost adusă la cunoștință de autoritățile locale liderilor de județ și unor oameni din Guvern, pînă acum nu a venit nici un răspuns concret. Făcînd haz de necaz, un localnic a completat hîtru: «În curînd, la Zemeș, va fi ca la arabi, adică un litru de apă va costa mai mult ca un litru de petrol». (Mihai VIERIU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.