Zi de testare a capacității părinților de a rezista la emoții

În curtea școlii Mihai Drăgan nu mai aveai loc să arunci un ac ieri, în jurul orei 9 dimineața. Părinți transpirînd de emoții, bunici înarmați cu sticle de suc, apă minerală și gustări energizante, frați mai mici sau mari, unchi, mătuși sau cine știe ce alte rubedenii i-au însoțit ieri pe absolvenții de gimnaziu care au avut de înfruntat, odată cu examenul la limba română, primele emoții ale acestei veri. Aglomerația din curtea școlii a durat, însă, doar pînă cînd copiii au intrat în clase. Timp de două ore, cît s-a desfășurat examenul, porțile școlii au fost închise, iar părinții au fost îndrumați să îți aștepte copiii dincolo de poarta de la intrarea în școală. Emoțiile părinților creșteau cu fiecare minut trecut după intrarea copiilor în clase. Grupați la umbra pomilor de la intrarea în școală, mămici grijulii și tătici deveniți peste noapte docți în limba și literatura română dicutau despre ce subiect ar fi putut să le cadă copiilor lor la examen. Un tătic mai îndrăzenț mergea din jumătate în jumătate de oră pînă la intrarea în școală pentru a afla noutăți. Noutăți este cam mult spus, singura veste deosebită fiind aceea că subiectele au fost dictate le timp, fără nici un minut întîrziere. Tensiunea creștea vizibil, pe măsura trecerii timpului. Una dintre mame se plimba nervoasă, parcurgînd ritmic distanța de la ușa școlii pînă la intrarea în curte. Ceva mai încolo, un bărbat destul de vîrstnic, probabil un bunic, mușca sacadat din filtrul țigării pe care o fuma. În jurul orei 10.00 iese primul copil din examen. „Ce ai făcut,?”, îl întreabă mulțimea de părinți care s-a înghesuit în jurul lui. „Am scris patru pagini”, spune puștiul, nu prea sigur pe el. „Măcar să fi scris bine ceea ce ai scris”, îl liniștește o doamnă mai plinuță, în timp ce încerca să își facă puțină răcoare cu ajutorul unui evantai făcut dintr-o foaie albă de scris. După un sfert de oră au început să iasă și alți elevi. „N-am reușit să copiez nimic”. La un moment dat, cineva afișează la avizier subiectele și criteriile de corectare. După ce îmbulzeala din fața avizierului s-a mai domolit, un bărbat le spune celorlați părinți că se duce să tragă la xerox, pentru toată lumea, subiectele. Nu durează mult și se întoarce cu un teanc de hîrtii. „Sigur a făcut comentariul ăsta. Am auzit-o aseară pe fata mea cum repeta”, spunea, sigură pe ea, o mămică din mulțime. Ca la un semnal, toți părinții și-au amintit cam tot ceea ce au învățat la școală și au început să comenteze fiecare subiect. „Cred că mai mari emoții avem noi decît ei”, se plîngeau una alteia două dintre mămici, în timp ce se întrebau dacă băiații lor or fi avînt răbdare să stea pînă în ultimul minut în examen, doar-doar își vor aduce aminte tot ce au învățat. Pe la ora 11.00, deja în curtea școlii nu mai erau chiar atît de aglomerație ca dimineață, iar pe la ora 12.30 nu mai vedeai picior de părinte sau copil prin curtea școlii. Coșurile de gunoi ticsite cu biodoane goale din plastic erau singura dovadă a prezenței unei mulțimi în fața școlii. (E.SOLOMON)