Zicale în răspăr

Chiori care poruncesc și căței care latră

Calistrat COSTIN

Pînă cînd noi, cei de azi, asemenea urmașii și urmașii urmașilor noștri, să ajungem la zicalele și proverbele proprii, demne a fi lăsate de moștenire cui va vrea să știe ce-i cu lumea asta, continuăm să învățăm, să ne nutrim din zestrea paremiologică (concentrate de înțelepciune populară adevărată) spre a afla ce se întîmplă cu specia umană și a mai adăuga oarece alte tîlcuri. Faptul că nu știu ce „rafinat” de aiurea decreta că, dragă doamne, neamurile sărace, urgisite de istorie, sînt bogate în proverbe, nu ne atinge cu nimic la „vanitate”, cîtă vreme sufletul și gîndul omenesc se exprimă într-atît de fermecător și pe românește…
* „în satul orbilor, chiorul poruncește” ori „în țara orbilor, chiorul e împărat”! – Cum o fi ajuns moșii noștri la această concluzie?! Evident, printr-un mereu treaz spirit de observație a traiului cel de toate zilele. Și, în adevăr, așa e.”Orbii” sînt în zicala noastră vorbă cu subînțeles, numind astfel pe cei care, spre a nu se complica, din lașitate, frică, lipsă de curaj, închid ochii, și-astupă urechile, nu văd, nu aud, lăsndu-i pe „chiori” (adică pe obraznicul care mănîncă praznicul, pe șmecherul învîrtind tot felul de afaceri necurate ș.a.m.d.) să-și facă de cap, să-și bată joc de generozitatea așa-zișilor „orbi”! Atenție la … „chiorii” care ne chiorăsc de la ochi cu mitocăneasca și lacoma lor obrăznicie!
* „înveți cățeii și pe urmă te latră”! – evident, „cățeii” din propoziție sînt „ăia micii”, pruncii, odraslele, puii de om, fiii, moștenitorii pe care părinții îi cresc, îi încălzesc la sîn și pentru care sacrifică ce au mai de preț spre a-i scoate la lumină! Adică, să traducem, „bătrînii” îi învață pe „tineri” să fie oameni, să trăiască cinstit, să se bucure de viață! Păi – ce nedumerire! – dacă le vrei numai și numai binele, de ce „pe urmă te latră” în loc să-ți fie recunoscători?! Problema e de „pedagogie”, depinde ce-i înveți pe dumnealor „cățeii”, cum îi hrănești, cum îi educi! Conflictul între generații vine tot din povestea asta a bunei sau relei creșteri, a celor mici de către părinții lor. Un distins universitar s-a pomenit într-o bună zi că studenții săi îl considerau pe el, dascălul lor, aparținînd unei așa zise „generații expirate”, gata, la coș cu bătrînii!
Firește, eminentul profesor le-a servit „neexperimentaților” zicala aceea cu „potăile latră și caravana trece”, dar nu i-au picat deloc bine „hămăielile” acelor „căței” cărora domnia sa le-a pus cartea în mînă și le-a luat zgura de pe creiere! Dar ingratitudinea unora e o altă suculentă temă pentru dezbateri interminabile… Oricum, cățeii – cei mai nevricoși, la limită de turbare – trebuie ținuți mai mult cu botul pe labe, în cuști special amenajate… >Ŕ˘lfŞ—/ 6î

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!