De ani buni de zile, locuitorii din satele Crihan și Secătura, din comuna Măgura, se roagă la Dumnezeu în fiecare iarnă să nu aibă nevoie de mașinile Salvării sau ale pompierilor. Peste 1.200 de suflete care locuiesc la nici 20 de kilometri de municipiul județului ajung să fie salvați în ultimul moment dacă flăcările le cuprind casele, sau dacă boli grave îi aduc în situația de a fi internați. Oamenii rămîn izolați nu pentru că nu ar exista un drum de legătură între satele lor și comuna Măgura, ci pentru că această cale de acces devine aproape impracticabilă pentru mașinile mari la prima ninsoare mai serioasă. „Ne chinuim de mai bine de doi ani să obținem aprobări să reabilităm o bucată de drum de vreo cinci kilometri. Problema gravă este de fapt un podeț peste pîrrîul Nigel care din construcție este direcționat spre stînga într-o curbă strînsă care face la dreapta. Cînd vine iarna și ninge un pic, sau se face polei, nici o Ambulanță sau vreo mașină de pompieri nu poate să treacă treacă podul și să vireze în același timp. Doamne ferește, alunecă într-o parte și rămîne cu roțile înțepenite în șanț”, ne-a declarat Constantin Trăistaru, primarul comunei Măgura. Anul trecut, podețul construit strîmb de drumari cu mult timp în urmă le-a creat țăranilor din Crihan și Secătura cele mai mari probleme. „Cea mai gravă situație creată de bucata asta de drum păcătoasă, a fost cînd au ars două case. Anul trecut, două familii cu mai mulți copii au ajuns să se adăpostească pe la rude și vecini pentru că mașina pompierilor nu a avut cum să treacă podețul. Nici oamenii bolnavi din satele respective n-au liniște iarna. Ambulanțele ajung cu greu la poarta lor, așa că iese fiecare cum poate: cu căruța, ori cu sania”, a mai spus primarul Trăistaru. Cum iarna nu mai are mult de așteptat, țăranii din satele al căror drum de legătură cu centrul comunei este construit anapoda, se văd iarăși lăsați de izbeliște. Toate propunerile de reparație a drumului cu pricina făcute de reprezentanții Primăriei au rămas fără nici un rezultat. Nici Consiliul Județean, și nici societatea de Drumuri Județene nu au dat vreun răspuns sesizărilor făcute de primar, așa că problema țăranilor din cele două sate ale comunei Măgura rămîne în continuare nerezolvată. (Cezara DUȚĂ)se văd iarăși lăsați de izbeliște. Toate propunerile de reparație a drumului cu
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.