Consilierii municipali au aprobat ieri alocarea sumei de două miliarde de lei din bugetul local în vederea organizării ediției din acest an a Festivaluli „Zilele Bacăului”. Suma acoperă aproape în întregime costurile manifestării care se ridică, în total, la suma de 2,1 miliarde de lei. Diferența de 169 de milioane de lei va fi acoperită din diferite sponsorizări. Din bugetul total la Festivalului, 331 de milioane vor fi alocate organizării manifestărilor culturale, 149 de milioane de lei manifestărilor sportive, 750 de milioane vor fi destinate invitaților care vor susține recitaluri în Festival, pentru cheltuielile organizatorice au fost puse deoparte 345 de miloane de lei, 48 de milioane vor fi acordate drept premii, iar cu 231 de milioane vor fi plătite transportul și cazarea artiștilor invitați. Și statul va avea partea lui de încasări. Din bugetul festivalului au fost puse deoparte 314 milioane de lei, pentru plata impozitelor.Cea de a VI-a ediție a Festivalului „Zilele Bacăului” se va desfășura în perioada 1-6 octombrie. (E.SOLOMON)
Lasă un răspuns