În perioada 26-28 septembrie, la Onești se vor desfășura „Zilele Culturii Călinesciene”, manifestare ajunsă la a 34-a ediție. Ca și la precedentele ediții, și anul acesta sînt așteptate la Onești o serie de personalități culturale, printre cei invitați de organizatori – Fundația Națională „George Călinescu” și Primăria Onești – numărîndu-se Nicole Manolescu, Mircea Cărtărescu, Solomon Marius, Ion Groșan și Felix Lupu. Manifestarea va debuta joi, cînd la Galeriile Fundației „George Călinescu” vor avea loc deschiderea oficială, vizitarea expoziției permanente „Univers călinescian” și prezentarea principalelor reviste de cultură din România. Tot în prima zi vor avea loc și cîteva lansări de carte. Vineri, poetul Mircea Cărtărescu va fi moderatorul unui colocviu de literatură contemporană, moment urmat de un recital de poezie sub genericul „Poetul în cetate”, acțiuni găzduite de Aula Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”. Tot vineri se va desfășura și conferința cu tema „Conceptul de fundație națională culturală în România”, susținută de Eugen Vasiliu, directorul Oficial Român pentru Drepturi de Autor și de criticul Lucian V. Orășel. Manifestarea se va încheia sîmbătă la Centrul Cultural „Rosetti Tescanu- George Enescu” cu un simpozion pe tema rolului cărții și un moment muzical. (Romeo SĂLBATECU)
„Zilele Culturii Călinesciene” la Onești
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.