Pina in prezent nu cunosc vreo compozitie muzicala romaneasca – in afara celor ale lui ale lui G.Enescu – asemanatoare in maretie, reculegere si capacitate de rezonanta umana precum „Ison 1” si „Ison 2” de Stefan Niculescu. Fara sa fie deloc o muzica religioasa, as spune ca aceste compozitii cinta slava lui Dumnezeu mai bine decit ar face-o constructia unui templu si a podoabelor lui. In „Ison1” cinta intreaga creatie e Celui Prea Inalt, auzita in natura, in spatiul interstelar, in omenire, intr-o orchestratie care face sa vibreze fibrele intime, universale, eterne ale omului. Maestrul Ovidiu Balan (care a condus simfonicul bacauan in cel de-al treilea concert al festivalului) a parut ca primeste deodata, ca o revelatie divina, muzica ce va insenina sufletul fiecarui ascultator. In „Ison 2”, pentru alamuri si percutie, insasi asezarea in spatiu a instrumentistilor si acordurile fascinante ale orchestrei produceau o larga gama de emotii, precum bucuria, durerea, vointa de a fiinta, o evocare a inimii, un motiv de visare sau, poate, de uitare a vietii prozaice pe care o ducem. Cei cinci percutionisti, asezati in punctele cardinale ale podiumului, creau un indemn tulburator de a fi, de a lupta, de a crede si preamari, cu mijloace profane, pe Creatorul lumii.
Nu mai putin impresionant prin constructie,vitalitate sonora si bogatie de idei si de simtire s-a dovedit „Concerthymne” a lui Liviu Danceanu, cintat cu bravura de orchestra si de pianistul Horea Maxim. Muzica lui Danceanu, debordind de energie, pare sa creeze momente in care un pasaj adreseaza intrebari fiecarui om in parte si ii spune tot ce are de spus despre el ca fiinta cugetatoare, dotata cu sentimente si diverse stari emotionale. Este o muzica situata intre sacru si profan, care datoreaza prea putin sau deloc tipului imnic ambrosian.
In ultimul concert al festivalului, mezzo-soprana Antonela Barnat ne-a oferit o seara de cint de neuitat, cu o remarcabila gama de nuante vocale, de culoare si fantezie interpretativa, insotita la pian de Ozana Kalmuski -Zarea cu deosebita delicatete si expresivitate instrumentala. Solista si pianista au dantelat cele cinci cintece ale lui Kihail Jora si cele sase ale Feliciei Donceanu, pe versuri de George Bacovia cu sensibila maiestrie si invaluitor mestesug, facind sa planeze netulburat tot farmecul cintecelor cind triste, cind pastelate.
Finalul concertului a apartinut „Trioului Ateneu”, care a probat o minunata roua de stil, fragezime si semnificative nuantari sonore. Compus din Alexandra Dumitriu – vioara, Mihai Epuran – viola si Simona Droanga – violoncel, trioul a captivat ascultatorii prin energia dinamica si sinceritate de accent, restituind cu o executie degajata si concludenta „Serenada” de M. Mihailovici, „Primavera” lui Ulpiu Vlad si „Trio” lui Cornel Taranu. Muzicienii bacauani au tehnica robusta si sigura, precum si nebanuite resurse de sustinere a exigentelor impuse de astfel de compozitii.
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns