Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Bacău, ca și punctele sale de lucru din județ, «sărbătoresc» azi ziua absolvenților. Nu este vorba de vreo aniversare, ci de o bursă a locurilor de muncă adresate acestei categorii de tineri, indiferent dacă provin din familii normale sau din centre de plasament, dacă au terminat doar școala profesională sau sînt deja masteranzi. Evenimentul, programat să aibă loc în această dimineață, la ora 9.00, în sala centrală a Muzeului de Istorie «Iulian Antonescu», va reuni circa 80 de agenți economici din zonă, care vor pune la dispoziția doritorilor peste 800 de posturi, dintre care doar 36 pentru foștii studenți. „În cadrul bursei specifice de anul acesta, acordăm o atenție deosebită și integrării socio-profesionale a absolvenților proveniți din instituțiile de plasament, persoane cu sau fără nevoi speciale. În acest sens, colaborăm cu Direcția Generală de Protecția Copilului și cu Fundația Serviciilor Sociale Bethany, organizație care derulează la Bacău chiar un proiect dedicat acestor tineri. De altfel, după închiderea bursei va avea loc și o masă rotundă cu societățile băcăuane participante la eveniment, prin care se va încerca sensibilizarea acestora cu privire la tinerii marginalizați și încadrarea lor”, ne-a declarat Octavian Țicău, directorul Forțelor de Muncă. (Alin LEANCĂ)
Ziua absolvenților la AJOFM
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.