Energeticienii din toată țara sărbătoresc astăzi, 20 iulie, de Sfîntul Ilie, „Ziua Energeticianului”. Ei sînt una dintre puținele bresle din România care dovedesc, și în acest fel, unitate și care nu au pierdut o tradiție cu o vechime de aproape un secol și jumătate. Ziua de astăzi îi găsește pe energeticieni altfel organizați decît chiar numai cu un an în urmă, dar spiritul de breaslă continuă să-i unească tot atît de mult cît în casele noastre va arde becul.
Electricitatea a înscris, în timp și în spațiu, un lung și interesant drum pe meleagurile Moldovei. Utilizarea electricității în zonă a fost semnalată documentar la sfîrșitul secolului a XIX-lea în industria mineritului, în cea a celulozei și hîrtiei și în iluminatul stradal. Organizarea Sistemului Energetic Național – SEN a început prin înființarea întreprinderilor de rețele electrice tutelate de Ministerul Energieie Electrice și apoi de Renel. Reorganizarea SEN, prin transformarea Renel în societate comercială și prin despărțirea activităților de bază (producție, transport și distribuție de energie electrică) a dus la înființarea de societăți comerciale distincte. Astfel, au apărut Termoelectrica, Nuclearoelectrica, Hidroelectrica, Transelectrica și Electrica. Ultima dintre acestea are una dintre cele opt filiale de distribuție la Bacău, cu sucursale la Bacău, Botoșani, Iași, Piatra Neamț, Suceava și Vaslui.
107 ani de electricitate la Bacău
Primul iluminat public în județul Bacău a fost semnalat, prin documentele istorice, la mijlocul secolulului al XIX-lea, vremea în care „fanaragiii” erau seară de seară văzuți cum aprindeau și întrețineau felinarele de pe străzi. Din 1867, însă, s-au introdus în acest sistem lămpile cu petrol, în centrul orașului. Utilizarea energiei electrice la iluminat a fost semnalată în 1895, odată cu montarea primelor becuri la schelele de petrol Zemeș și Solonț – Stănești. Un an mai tîrziu a fost, însă, consemnată utilizarea elecricității pentru iluminat, dar și ca forță motoare, la fabrica Letea, iar în 1902 se începe iluminatul public în orașul Bacău, an în care s-a dat în funcțiune centrala electrică echipată cu două mașini de abur de 50 de Cai Putere. Zece ani mai tîrziu, a fost construită uzina de apă și a fost amenajată și centrala hidroelectrică de la Gherăiești, iar în 1925 a fost dezvoltată centrala termoelectrică din oraș, dar au fost desființate grupurile energetice cu mașini de abur.
Prima stație de transformare a energiei electrice din județul Bacău a apărut în 1950 – Stația 35/6 kV de la Comănești. Pe linie de organizare, în 1951 a fost înființată Întreprinderea Regională de Electricitate Bacău. Peste un an, aceasta a raportat încheierea electrificării localităților urbane din județ. Ceea ce a urmat a fost o adevărată explozie în domeniu, odată cu trecerea la industrializarea forțată și apariția platformei industriale de la Borzești. Aici a fost construită, din 1951, una dintre cele mai mari termocentrale ale țării, după ce, inițial, a fost terminat proiectul termocentralei din Comănești. Tot în județul Bacău, în 1967 a fost construită una dintre cele mai mari stații de transformare a energiei electrice, Stația Gutinaș, de 400/220/110 kV, trecută pe 400 kV în 1976.
În 1972, erau electrificate peste 80% dintre satele județului. În perioada 1964 – 1995 a fost consemnat cel mai mare proiect de dezvoltare și modernizare a rețelelor electrice. Din 1996 s-a procedat, însă, la separarea activității de transport de aceea de distribuție a energiei electrice, iar în 2002 au fost separate și serviciile suport de activitate, de distribuție și de furnizare a energiei electrice. Pasul cel mai important așteptat, acum, de filiala Moldova este privatizarea.
Sucursala Electrica Bacău are peste 255 de mii de consumatori, 94% dintre aceștia fiind consumatorii casnici. Filiala vinde aproape 1,3 milioane MWh (77% la marii consumatori). Ea deține 7.906 km de rețele electrice, 17 stații de transformare și 1.583 de posturi de transformare. La nivelul Filialei Moldova, cea mai mare parte dintre liniile electrice aeriene se află în județul Suceava (23%), în județul Bacău ponderea fiind de 15%, iar 32% din liniie elecrice subterane se află în județul Iași, 16% fiind în județul Bacău. (Petru DONE)
Lasă un răspuns