15 martie, Ziua Mondială a Consumatorului, a fost celebrată și la noi de Oficiul Județean de Protecția Consumatorilor (OJPC) prin întîlniri cu populația, în scopul distribuirii de broșuri informative ori primirii de reclamații. „La aceasta dată, în 1962, lua ființă mișcarea mondială de protecție a drepturilor fundamentale ale consumatorilor, la informații și securitate, la a fi ascultat ori la a alege produse și servicii, drepturi ce se regăsesc și în prevederile Constituției Europene. Chiar din 15 martie, anul acesta, vom oferi lunar, împreună cu Camera de Comerț și Asociația pentru Protecția Consumatorilor, servicii de informare a elevilor cu privire la drepturile clientului și de instruire ori consiliere a agenților economici privind obligațiile pe care le au, conform legii, în acest sens”, a declarat directorul instituției, Claudiu Balan.
Ieri dimineață, la orele 10, inspectorii OJPC s-au aflat în magazinele mari din patru orașe ale județului: Bacău, Moinești, Onești și Comănești. în Bacău, ei au vizitat hipermarket-urile Metro și Plus și au amplasat un stand la parterul complexului comercial «Luceafărul», unde s-au distribuit pliante informative și s-a oferit doritorilor consiliere legislativă. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.