interesat pe nimeni
• șomerii băcăuani nu au fost deloc interesați să viziteze instituția și
să vadă cum și cît se lucrează pentru ei • nici trecătorii de pe stradă
nu au arătat un interes mai mare, deși reprezentanții instituției au
pus tot felul de afișe prin zonă
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din
Bacău a organizat, ieri, „Ziua porților deschise”. Acest eveniment a
vrut să marcheze împlinirea a 81 de ani de la înființarea primelor
oficii de plasare a forței de muncă din țara noastră. Toți colaboratorii
instituției și beneficiarii serviciilor oferite de agenție au fost invitați să
viziteze sediul și modul în care angajații de aici își desfășoară
activitatea. Eforturile angajaților de la AJOFM Bacău au fost însă
„răsplătite” de nepăsarea băcăuanilor, care nu au intrat deloc în
instituție. Aproape de neînțeles, nici șomerii, cei în slujba cărora
este Agenția, nu s-au arătat mai interesați, deși reprezentanții
AJOFM au împînzit curtea și gardurile instituției cu afișe care
anunțau evenimentul. Singurii care au intrat au fost doar
persoanele care aveau treabă aici. „Pragul instituției noastre a fost
călcat de peste 30 de șomeri care și-au depus dosarele, au venit să
se intereseze de locuri de muncă sau să își vizeze carnetele”, ne-a
declarat Octavian Țicău, director executiv la AJOFM Bacău.
Dar unii dintre șomerii care s-au prezentat la șomaj habar nu au
avut de „Ziua porților deschise”. Ei știau că au ceva de făcut, și atît.
De plimbat prin instituție nici nu a fost vorba. „Eu am venit să mă
interesez de șomajul cuiva. Nu am știut că astăzi se poate vizita
agenția dincolo de birourile unde avem treabă de obicei. Am auzit
eu ceva pe la televizor de Ziua porților deschise, dar dacă nu se
dau bani, spectacol sau mîncare, ce să faci acolo?!”, ne-a răspuns
Radu Crăciun, un băcăuan rătăcit prin curtea AJOFM Bacău.
În lipsa băcăuanilor interesați de ceea ce fac ei, angajații instituției
și-au continuat treaba ca în oricare altă zi. Totuși cineva i-a vizitat și
pe ei. Membrii Consiliului Consultativ al AJOFM Bacău au vizitat
instituția după ședința care a pus pe tapet realizările din acest an
ale Agenției. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns