Ziua Sănătății, o surpriză neplăcută de proporții pentru bolnavi

Administrator

Ziua Mondială a Sănătății, care în fiecare an este marcată la 7 aprilie, a bulversat de data aceasta atît pacienții, cît și o parte din medici. Declarată pentru prima dată nelucrătoare, Ziua Sănătății a fost sărbătorită în mod diferit de unitățile medicale. Astfel, dacă policlinicile și spitalele au fost închise, acestea asigurînd gărzile și funcționarea serviciilor de urgență, în ce privește cabinetele medicilor de familie, unele au avut ușile ferecate, altele le-au ținut larg deschise pentru pacienți, ca într-o zi de vineri obișnuită. în timp ce la toate cabinetele de pe strada Bicaz, nr.7-9, s-a acordat asistență medicală, la cele de pe strada Pictor Andreescu, nr.3-5, pe ușile de la ambele intrări în clădire atîrna cîte un lacăt mare. „Informațiile care ne-au fost transmise în legătură cu această zi au fost contradictorii. Așa că noi toți de aici am decis să lucrăm normal”, ne-a declarat doctorița Mălina Diaconu, care are cabinet pe strada Bicaz. Aceeași situație a fost și în mediul rural. Unii medici au lucrat, alții, nu. „Am lăsat la latitudinea fiecărui medic să procedeze cum crede de cuviință. Sînt cabinete particulare și nu putem noi, asociația, să le impunem să lucreze sau nu într-o asemenea zi”, ne-a declarat doctorul Cătălin Andriescu, președintele Asociației Medicilor de Familie. Și, totuși, indiferent de decizia luată, aceasta ar fi trebuit să fie adusă la cunoștința populației din timp, nu ieri, așa cum s-a întîmplat. Și această inițiativă ar fi trebuit să o aibă, în primul rînd, Direcția de Sănătate Publică. Dacă s-ar fi procedat așa, nu am mai fi întîlnit pe la cabinetele medicilor de familie și spitale atîția oameni revoltați că nu au fost avertizați cu privire la ziua liberă a acestora. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.