Ședința din 2007 a sportului băcăuan, analiză a activității DSJ din 2006,
s-a desfășurat în condiții la fel de bune ca și cea de anul trecut. Luări de cuvînt peste cuvînt, bilanțuri, prognoze pe termen scurt, moleșeală etc. au fost respectate, conform tradiției. Claudia Georgescu (de la Agenția Națională pentru Sport – șefă pe sectorul Bacău), Nicoleta Neagu (inspector adjunct, adică „vice”, al „generalului” Ovidiu Cojocaru la Inspectoratul Județean Școlar Bacău), Romeo Stavarache (primarul Bacăului) și Victor Mitocaru (vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău) au făcut „marcaj”, în zona Doinei Melinte (director al Direcției pentru Sport a Județului Bacău), la tribuna ședinței de bilanț și analiză a DSJ Bacău.
494 de medalii (169 de aur, 152 de argint și 173 de bronz) au luat, în competițiile interne oficiale, sportivii legitimați la cluburi băcăuane. Se mai adaugă alte 47 de madalii au fost obținute în competițiile internaționale, campionate mondiale, europene, balcanice etc. „Felicit antrenorii și sportivii. Nu pot decît să mă bucur că Bacăul ține steagul sus în lumea sportului. âmi pare rău că nu pot fi toți răsplătiți pe măsura performanțelor. Banii sînt puțini și ne descurcăm cum putem. Am reușit să dăm în folosință un micro-hotel de 57 de locuri pentru sportivi. în acest an vrem să asigurăm și masa pentru 50 de persoane, în circuit intern, odată ce vor fi terminate lucrările la micro-cantină”, a spus Doina Melinte.
Primarul spune că 20 de miliarde vor intra la sport
„Mă gîndesc la ce s-a făcut bun în sport de cînd am mandat de primar. Există o creștere bună. Personal, cred că trebuie făcut mult mai mult. Știu că totul pleacă de la bani. Acolo unde s-a muncit mult, rezultatele n-au întîrziat să apară. Avem o strategie care pleacă de la baza sportivă. Fără asta nu putem să facem performanță. De 20 de ani se deteriorează. Trebuie refăcută. Sacul este unul singur și nu este plin. Oricum, 20 de miliarde (n.r., lei vechi) vor veni de la buget în 2007 pentru sport”, a declarat Romeo Stavarache.
Claudia Georgescu nu se opune sarcinii ușoare
De la ANS a venit la ședință Claudia Georgescu. Printre altele, Claudia a spus că „domnul primar îmi face sarcina mult mai ușoară. (…) Lipsa copiilor care fac sport și mișcare nu este bună. Trebuie readuși copii în sălile de sport. Dacă veți reuși să faceți măcar jumătate din ce v-ați propus, va fi bine”. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.