Deși fondul alocat pentru acordarea de îngrjiri medicale la domiciliu s-a dublat în ianuarie față de lunile anterioare, suma este aproape nesemnificativă în comparație cu nevoile persoanelor vîrstnice bolnave. Dacă anul trecut, media lunară a fost de 26 milioane lei, pentru această lună vor fi repartizate 50 milioane lei. Conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) susține că suma este atît de mică deoarece sînt puțini furnizori în județ de asemenea servicii. „Doar Fundația de Sprijin Comunitar și Centrul Caritas acordă, deocamdată, îngrijiri la domiciliu. Ni s-ar da mai mulți bani, dacă ar fi o cerere mai mare din partea furnizorilor”, crede doctorul Maria Tioc, directorul CJAS. Numai pentru municipiul Bacău sînt necesare încă patru echipe, pe lîngă cele existente ale fundațiilor amintite, pentru a face față solicitărilor din partea vîrstnicilor. Dar de îngrijiri medicale la domiciliu au nevoie și foarte mulți bătrîni din mediul rural. Aici, un astfel de serviciu, practic, nu există. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.