7 ani de-acasă

Pasiuni distructive

Faptele petrecute de sărbători, în orașul Buhuși, impulsionează indignarea și consternarea – stări de spirit nepotrivite niciunui om liniștit, cinstit, nepreocupat de zîzanie, controversă și dispută vehementă; inevitabile, totuși, atunci cînd acest om nu este deposedat de simțul civic, între chingile strîmtorii egocentriste.
Vandalism extrem și dur – acesta-i cuvîntul care definește întîmplările din noaptea de Crăciun, în orașul uneori apatic, abandonat și uitat, ca o navă în derivă printr-un arhipelag anonim, alteori răvășit, clocotitor ca muntele ce tremură plesnit de focul vulcanic.
Acum, cînd s-a-nfiripat un nou an după tăcerea prea-binevenită a petardelor și a răcnetelor primitive, dar a manelelor – din nefericire, nu-, și după stingerea flăcărilor buimăcitoare, de licurici electrici, se pot privi ruinele Orășelului Copiilor, peste care parcă a trecut un uragan. Doi ani consecutivi – acum doi ani și în anul care de-abia a fost părăsit într-un calendar aruncat, Orășelul Copiilor din Buhuși a fost amenajat de către mine, cu panouri pictate pentru copii și de fiecare dată a fost zdrobit. Cu susținerea și la solicitarea oficialităților orașului, am expus într-un părculeț de lîngă esplanada din centrul orașului mai multe panouri pe care am ilustrat personaje și scene de basm sau inspirate din desenele animate, ilustrații care mi-au răpit timpul oricăror altor preocupări mai mult de o lună de zile, în fiecare an. Aceste lucrări au presupus și un consum material costisitor, poate neștiut și necrezut – autoritățile locale avînd priceperea unei evaluări juste asupra fondului unei munci ample, fără însă a avea în vedere un raport financiar de suprafață, dar eu am dorit de la bugetul orașului numai asumarea unei sume minime pentru o parte din materiale.
Odată împlinite monstruozitățile unor besmetici nelegiuiți, consternarea, gustul amar nu au rămas decît cîteva zile, apoi oamenii și-au văzut, fiecare în parte, de treburile lor. Dar eu – și acum, și pentru mult timp de acum înainte – am și voi avea două sentimente contrarii și profund împînzite, ca o urzeală de fiori ce aduc crisparea, pînă în tenebre, sufletului meu: unul – creat de amintirea ochilor mari, inundați de fluviul luminii clipitoare a bucuriei, de rîsul chicotit și zbenguiala copiilor printre panourile din părculeț, ale căror imagini deschideau cărțile cu basme și revărsau, în culori vesele, trepăduși, princhindei, zmei și poznași ai desenelor animate; celălalt – născut din uimirea tristă a copiilor cu mîinile mișcate într-o gestică întrebătoare, pe o scenă unde o clică tembelică a jucat un rol grotesc. Prima oară, panourile au fost smulse și crîmpoțite toate, dar toate, încît păreau o stivă risipită de lemne tocate, iar a doua oară au fost luate de tot, întregi sau bucățele, în părculeț nemairămînînd decît trei panouri scrijelate și destrămate, ca o mărturie sinistră a resturilor unei epave eșuate.
Oare ce minte diabolică a dat îndemn unor mîini netrebnice să răpească darul făcut copiilor și să le fure ochilor lor bucuria, inducîndu-le o pasiune distructivă prin a le înfățișa imagini cu personaje mutilate, peste care copiii țopăiau?…
Orășeul Copiilor din Buhuși nu a fost distrus niciodată atunci cînd pictura era efectuată într-o manieră cu totul diferită, adică una care semăna cu o tămînjeală. Bănuind ceva, subtil – dar la țintă, ne îndreptăm atenția în această direcție: unde poate fi sursa adevărului? Este, însă, un drum care se frînge în vîrful peniței!
Asta-i tot…; ‘om vedea ce-o mai fi la anul?! Dacă se va striga la mine, mă voi apuca să fac treaba de la capăt, și mai sper să execut astfel de amenajări pentru copiii din satul Itești, părăsit de mine atunci cînd eu însumi eram copil; un copil care băteam mingi de cîrpă și mîzgăleam toată casa cu funingine înmuiată cu apă. (Aurel V. ZGHERAN)st distrus niciodată atunci cînd pictura era efectuată într-o ma

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!