SINAXAR Sîmbătă, 14 decembrie

Pătimirea Sfinților Mucenici Tirs, Levchie și Calinic (sec. III)

Sfinții Tirs, Levchie și Calinic au trăit în vremea împăratului Decius, cînd în părțile Bitiniei și Nicomidiei stăpînea dregătorul Cumvrichie. Într-o zi, Cumvrichie a venit în cetatea Cezareei din Bitinia, cu dorința de a-i sili pe toți oamenii să se închine idolilor. Sfîntul Levchie a mers către dregător și, arătîndu-i deșertăciunea zeilor, a mărturisit pe Hristos ca Dumnezeu adevărat, îndemnîndu-l și pe el să lase întunericul și să umble în lumină. Cînd a auzit aceste cuvinte, Cumvrichie, plin de mînie, a poruncit să-l bată pe Sfînt, i-au strujit carnea de pe trup însă, rămînînd tare în credință, a poruncit de i-au tăiat capul. În alt oraș, Helespont, dregătorul a fost întîmipinat de Tirs, care, după ce a fost asigurat că este liber să vorbească ce vrea înaintea stăpînirii, a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos și l-a mustrat pe dregător că silește pe oameni să cinstească chipuri cioplite din lemn și din piatră, care nu sînt dumnezei. Nevrînd el să aducă jertfe idolilor, a poruncit dregătorul de l-au bătut peste obraz, i-au sfărîmat gleznele, legîndu-i la un loc mîinile și picioarele, i-au băgat ace în pleoape și i-au înțepat ochii. Apoi, i-au sfărîmat picioarele cu măciuci de aramă și i-au turnat plumb topit pe spinare. Însă, prin darul lui Hristos, a rămas nevătămat. Fără a ceda, păgînii l-au aruncat de pe un zid înalt, într-un loc unde erau țepi și cuie ascuțite, dar, cu puterea lui Dumnezeu a rămas întreg. Deși dregătorul Cumvrichie a murit, urmașul lui, Vavdos, a continuat să-l chinuie. El l-a pus pe Sfînt într-un sac, l-a aruncat în mare, însă spărgîndu-se sacul, a fost scos de îngerul Domnului la uscat. L-au dus la rugăciune în templu, dar s-au sfărîmat statuile. L-au dat să-l mănînce animalele sălbatice, însă ele nu s-au atins de el. Mîniați, iarăși l-au bătut pe Tirs, încît cădea carnea de pe el.

În acele momente cumplite, a fost adus la credința lui Hristos și Sfîntul Calinic, care era slujitor la templu și a rămas impresionat cum Sfîntul Tirs, doar prin numele lui Hristos, a dărîmat statuile zeilor din temple.

Sfîntului Calinic i s-a tăiat capul, iar pe Sfîntul Tirs, băgîndu-l într-un sicriu, au început să-l taie cu fierăstrăul și nemaiputînd slugile să tragă fierăstrăul, Sfîntul și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu.

Duminică, 15 decembrie

Pătimirea Sfîntului Mucenic Elefterie

Sfîntul Elefterie era din Roma și a trăit în timpul împăratului Adrian. Fiind copil, a rămas orfan de tată și a fost crescut doar de maica sa, Antia, care l-a învățat să creadă în Hristos. Ea l-a dus pe Sfînt la Anichit, episcopul Romei, care l-a dat pe el să învețe Sfînta Scriptură și l-a așezat în rînduiala clericilor. La vîrsta de 15 ani, Elefterie a fost hirotonit diacon, și la 18 ani, preot. După doi ani, Anichit l-a hirotonit episcop în Iliric. Întorcînd pe mulți la credința creștină, Sfîntul a fost chemat de împăratul Hadrian pentru a renunța la creștinism. Fără teamă, Elefterie a mărturisit pe Hristos, Dumnezeu adevărat, și a defăimat idolii. Aceste fapte și atitudinea dîrză au stîrnit mînia împăratului, care l-a dat la chinuri. A poruncit să-l culce pe un pat de aramă și să-i dea foc. Apoi, l-au pus pe un grătar de fier înroșit în foc și, iarăși, l-au băgat într-o căldare plină de untură și cu smoală în clocot. Cu puterea și darul lui Hristos, Elefterie a fost păzit nevătămat. La sfatul unui dregător roman, l-au aruncat într-un cuptor de aramă ars în foc, din care a ieșit întreg. Atunci, Hadrian a poruncit să-l arunce în temniță. În scut timp, Sîntul a fost scos afară și a fost legat de un car tras de cai sălbatici. Însă, fiind eliberat de îngeri, a fost dus într-un munte înalt. Acolo a trăit alături de fiarele sălbatice și i-a botezat și pe slujitorii trimiși să-l prindă. În cele din urmă, Sfîntul Elefterie a fost adus din nou în fața împăratului, care a poruncit slujitorilor să-l împungă cu sulițele. Așa a murit marele mucenic. Maica sa, Antia, îmbrățișînd pe Sfînt mort și sărutîndu-l, a căzut peste dînsul, și i s-a tăiat și ei capul cu sabia. (C. Gh.)