S-au finalizat lucrările de modernizare a DJ 252F, Ungureni-Gârla Anei-Bărtășești, o investiție esențială pentru locuitorii din zonă și nu numai, a anunțat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.
„Mobilizarea exemplară a constructorului pentru executarea acestei lucrări dificile, în condiții de siguranță şi calitate, a dus la finalizarea investiției cu un an înainte de termenul estimat”, a notat, pe Facebook, Ivancea.
În cadrul proiectul de reabilitare și modernizare a celor 13,8 km de drum județean s-au realizat: amenajarea sistemului rutier, acostamente consolidate cu ziduri de sprijin, reparații la șanțul existent, șanțuri pereate, rigole, podețe noi, parapete, ziduri de sprijin și lucrări de siguranța circulației.
Valoarea totală a investiției este de aproximativ 22 milioane lei, fonduri asigurate în totalitate de Consiliul Județean Bacău.
DORINA a zis
Acum23 de ani am fost profesoara la Viforeni si cunosc foarte bine drumul asta.Pot sa spun ca s-a schimbat foarte mult,nici nu-l mai recunosc.Bravo !pentru cei care au luat o asemenea atitudine.Au facut un lucru bun pentru cei care locuiesc in zona.
Dediu Constantin a zis
Buna seara domnule prefect de Bacău în ziar scrie că sa modernizat drumul Ungureni – Bartasesti suntem în data de 22.07.2023 și în satul Bartasesti nu am văzut 1 gram de asfalt deci cine pe cine minte…..