Știrile Zilei
19:46 [Top Story] — Cășuneanu a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Bacău și cere anularea PUZ-ului pentru Stadionul Municipal • 18:43 [Top Story] — FOTO! Podul de la Ciobănuș: drumul tehnologic, gata la finalul săptămânii. Benea acuză CJ Bacău pentru două săptămâni de întârzieri • 18:04 [Top Story] — Nereguli grave în programul „Masă sănătoasă” din Bacău: 6 firme, cu activitatea suspendată. Amenzi de 230.000 de lei • 15:31 [Actualitate] — Circulația pe Aleea Parcului se închide parțial timp de 45 de zile, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare • 12:56 [Expert] — Cum să protejăm mediul la noi acasă? Află câteva sfaturi practice și reguli simple de la SOMA Bacău • 07:27 [Top Story] — Adrian Gavriliu câștigă definitiv procesul cu primarul Viziteu. Trebuie reintegrat la conducerea CSM Bacău și primește salariile din urmă • 06:56 [Top Story] — DAN AIR explică de ce a cerut insolvența: Creditorii amenință să blocheze zborurile. Compania vrea să evite un nou caz BLUE AIR • 19:46 [Top Story] — Cășuneanu a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Bacău și cere anularea PUZ-ului pentru Stadionul Municipal • 18:43 [Top Story] — FOTO! Podul de la Ciobănuș: drumul tehnologic, gata la finalul săptămânii. Benea acuză CJ Bacău pentru două săptămâni de întârzieri • 18:04 [Top Story] — Nereguli grave în programul „Masă sănătoasă” din Bacău: 6 firme, cu activitatea suspendată. Amenzi de 230.000 de lei • 15:31 [Actualitate] — Circulația pe Aleea Parcului se închide parțial timp de 45 de zile, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare • 12:56 [Expert] — Cum să protejăm mediul la noi acasă? Află câteva sfaturi practice și reguli simple de la SOMA Bacău • 07:27 [Top Story] — Adrian Gavriliu câștigă definitiv procesul cu primarul Viziteu. Trebuie reintegrat la conducerea CSM Bacău și primește salariile din urmă • 06:56 [Top Story] — DAN AIR explică de ce a cerut insolvența: Creditorii amenință să blocheze zborurile. Compania vrea să evite un nou caz BLUE AIR

Episcopul care a adus Ortodoxia în inima Parisului

Administrator

Ucenic al strănepotului lui Creangă la mănăstirea Sihăstria, primul călugăr român care a înființat o mănăstire ortodoxă română în inima Parisului, primul episcop hirotonit în mileniul III în România, fac din episcopul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, una dintre cele mai pitorești fețe bisericești din România.
Născut la 29 martie 1954, la Stănița, județul Neamț, Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul (la botez Ilie Giosanu) este al treilea copil din cei opt ai familiei Anica și Nicolae Giosanu. „Din botez am purtat numele de Ilie. Eram într-o familie cu mulți călugări, o familie despre care poți afirma liniștit că are o vocație spre monahism. Din cei proveniți din familia mea, au fost persoane care au renuțat la această lume și s-au dedicat trup și suflet lui Dumnezeu. Și i-aș putea aminti aici pe părintele arhimandrit Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria, autorul a numeroase cărți de cultură teologică, Iosefira Giosanu, stareța mănăstirii Văratec, Acachia Căuș, stareța mănăstirii Războieni”, ne-a spus Prea Sfințitul Episcop-vicar Ioachim. La vîrsta de 14 ani a intrat ca frate la Mănăstirea Neamț, iar între 1972-1980, s-a nevoit la Schitul Tarcău. După ce a absolvit, în 1975, Seminarul Teologic din Neamț, a urmat stagiul militar, timp de 9 luni, la Plenița, iar între 1976-1980, a absolvit Facultatea de Teologie din București. în anul 1980, a fost tuns monah la Mănăstirea Bistrița, naș de botez fiindu-i arhimandritul Ioanichie Bălan. A fost primul călugăr tuns la mănăstirea Bistrița după 40 de ani de regim comunist. în anul 1985 a fost chemat de Prea Fericitul Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Sucevei, la Centrul Eparhial din Iași. în 1990, a fost trimis de către înalt Prea Sfințitul Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la studii în Franța, și anume la Institutul Saint Serge din Paris, unde a început doctoratul în teologie, avîndu-i ca îndrumători pe reputații teologi Olivier Clement și Boris Bobrinskoy. La Paris a reușit ceea ce cu un an înainte părea imposibil: să înființeze o mănăstire ortodoxă. „Am întîlnit în Franța o diaspora românească foare divizată și am încercat să îi apropii să îi unesc în jurul Bisericii. Cea mai importantă realizare a fost crearea primei mănăstiri românești în Occidentul secularizat, la Rosiers, cu hramul „Buna Vestire”. Am creat acest lăcaș de rugăciune și meditație în casa primită prin testament din partea unui aviator Marian Chapy. Era un om extraordinar, care în tinerețe făcuse parte din aceeași escadrilă cu marele scriitor Saint Exupery. Veneam adesea la el acasă și îl ascultam cu venerație cum vorbea despre autorul „Citadelei” și îmi depăna amintiri care l-au legat de-a lungul expedițiilor și escapedelor de Saint Exupery” ne-a povestit P.S. Ioachim Băcăuanul.
Cu o activitate misionară intensă la nivel local, în anii de slujire arhierească ani de păstorire ca episcop-vicar al Episcopiei Romanului, Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, fire optimistă, vede lucrurile mergînd spre bine. „Sînt un om optimist și văd o societate într-o perspectivă prosperă, mai ales că țara noastră a ieșit din perioade mult mai critice decît cea pe care o traversăm acum. Cred că va fi o revigorare a vieții materiale, însă mi-e teamă că această situație va putea genera o criză spirituală. Deocamdată, nu au apărut astfel de semne”. Chiar dacă declară că „noi, clerul, nu sîntem la înălțimea exigențelor spirituale ale băcăuanilor”, concluzie rezultată din desele preumblări prin bisericile din județ, Prea Sfințitul Ioachim are convingerea că ” spritualitatea ortodoxă din Bacău va fi înfloritoare, pentru faptul că se construiește cea mai mare catedrală din țară, se ridică biserici, iar la manifestările religioase participă mulți credincioși”. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.