Ucenic al strănepotului lui Creangă la mănăstirea Sihăstria, primul călugăr român care a înființat o mănăstire ortodoxă română în inima Parisului, primul episcop hirotonit în mileniul III în România, fac din episcopul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, una dintre cele mai pitorești fețe bisericești din România.
Născut la 29 martie 1954, la Stănița, județul Neamț, Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul (la botez Ilie Giosanu) este al treilea copil din cei opt ai familiei Anica și Nicolae Giosanu. „Din botez am purtat numele de Ilie. Eram într-o familie cu mulți călugări, o familie despre care poți afirma liniștit că are o vocație spre monahism. Din cei proveniți din familia mea, au fost persoane care au renuțat la această lume și s-au dedicat trup și suflet lui Dumnezeu. Și i-aș putea aminti aici pe părintele arhimandrit Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria, autorul a numeroase cărți de cultură teologică, Iosefira Giosanu, stareța mănăstirii Văratec, Acachia Căuș, stareța mănăstirii Războieni”, ne-a spus Prea Sfințitul Episcop-vicar Ioachim. La vîrsta de 14 ani a intrat ca frate la Mănăstirea Neamț, iar între 1972-1980, s-a nevoit la Schitul Tarcău. După ce a absolvit, în 1975, Seminarul Teologic din Neamț, a urmat stagiul militar, timp de 9 luni, la Plenița, iar între 1976-1980, a absolvit Facultatea de Teologie din București. în anul 1980, a fost tuns monah la Mănăstirea Bistrița, naș de botez fiindu-i arhimandritul Ioanichie Bălan. A fost primul călugăr tuns la mănăstirea Bistrița după 40 de ani de regim comunist. în anul 1985 a fost chemat de Prea Fericitul Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Sucevei, la Centrul Eparhial din Iași. în 1990, a fost trimis de către înalt Prea Sfințitul Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la studii în Franța, și anume la Institutul Saint Serge din Paris, unde a început doctoratul în teologie, avîndu-i ca îndrumători pe reputații teologi Olivier Clement și Boris Bobrinskoy. La Paris a reușit ceea ce cu un an înainte părea imposibil: să înființeze o mănăstire ortodoxă. „Am întîlnit în Franța o diaspora românească foare divizată și am încercat să îi apropii să îi unesc în jurul Bisericii. Cea mai importantă realizare a fost crearea primei mănăstiri românești în Occidentul secularizat, la Rosiers, cu hramul „Buna Vestire”. Am creat acest lăcaș de rugăciune și meditație în casa primită prin testament din partea unui aviator Marian Chapy. Era un om extraordinar, care în tinerețe făcuse parte din aceeași escadrilă cu marele scriitor Saint Exupery. Veneam adesea la el acasă și îl ascultam cu venerație cum vorbea despre autorul „Citadelei” și îmi depăna amintiri care l-au legat de-a lungul expedițiilor și escapedelor de Saint Exupery” ne-a povestit P.S. Ioachim Băcăuanul.
Cu o activitate misionară intensă la nivel local, în anii de slujire arhierească ani de păstorire ca episcop-vicar al Episcopiei Romanului, Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, fire optimistă, vede lucrurile mergînd spre bine. „Sînt un om optimist și văd o societate într-o perspectivă prosperă, mai ales că țara noastră a ieșit din perioade mult mai critice decît cea pe care o traversăm acum. Cred că va fi o revigorare a vieții materiale, însă mi-e teamă că această situație va putea genera o criză spirituală. Deocamdată, nu au apărut astfel de semne”. Chiar dacă declară că „noi, clerul, nu sîntem la înălțimea exigențelor spirituale ale băcăuanilor”, concluzie rezultată din desele preumblări prin bisericile din județ, Prea Sfințitul Ioachim are convingerea că ” spritualitatea ortodoxă din Bacău va fi înfloritoare, pentru faptul că se construiește cea mai mare catedrală din țară, se ridică biserici, iar la manifestările religioase participă mulți credincioși”. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.